Încercarea de a defini "democraţia" este deosebit de grea. Democraţia s-a dezvoltat pe parcursul istoriei, luând astăzi forme foarte diferite. Putem vorbi astfel de diferite tipuri de democraţie. Deosebim, în plus, şi între două metode diferite: teoriile democratice ale identităţii şi ale concurenţei. Vom încerca să vedem în cele ce urmează cum este definită democraţia în trei surse distincte:

[începutul paginii]

[lb. greacă, "supremaţia poporului"], formă de organizare şi de conducere statală, în care puterea vine de la popor şi în care acesta şi-o exprimă în mod direct sau (şi) indirect. – Democraţia a apărut pe continentul european mai întâi în polis-urile greceşti sub forma unei democraţii directe sau imediate.
(...) Democraţia modernă a apărut de pe urma luptelor religioase ale calviniştilor din secolul XVII, mai ales în Scoţia, Anglia şi Olanda, zone în care comunitatea s-a impus ca susţinător al vieţii religioase şi politice, mai apoi transpărând în teoriile iluministe, mai ales în teoriile cu privire la libertate şi egalitate şi la importanţa normativă a gândirii raţionale a individului. Fundamentale în acest sens au fost teoriile lui J. J. Rousseau despre suveranitatea poporului ca drept unic şi inalienabil.
(...) Prima ţară modernă şi democratică a fost SUA. În Europa, Revoluţia Franceză a adus cu sine şi primul stat constituit pe principii democratice.
(...) Democraţia apare în occident în forme deosebit de distincte: în primul rând există o deosebire clară între democraţia plebiscitară şi cea reprezentativă. Democraţia plebiscitară se distinge prin posibilitatea apelării la decizii populare directe, poporul putând alege organul suprem al statului, acesta putând în plus, prin organizarea unui referendum, să dobândească calităţile de organism legiuitor. Dar şi în această situaţie, parlamentul îşi păstrează funcţia de organ legislativ. Deciziile plebiscitare sunt doar cazuri excepţionale. Ele apar cel mai des în Elveţia. – În democraţiile reprezentative nu există nici un fel de decizie de acet fel.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

(...) O altă deosebire importantă se poate face între democraţia parlamentară şi cea ne-parlamentară. Prin parlamentarism nu înţelegem în primul rând prezenţa şi funcţionarea parlamentului, ci dependenţa guvernului de votul de încredere acordat de puterea legislativă. – La polul opus se află Statele Unite. Acolo, preşedintele – în a cărui persoană se reunesc funcţiile de şef de stat şi de şef al guvernului – nu depinde deloc de votul de încredere al Congresului; Camera Reprezentanţilor şi Senatul nu îl pot obliga pe preşedinte să se retragă.
Aceste tipuri fundamentale de realizare a formei statale democratice ne permit să observăm şi care sunt diferenţele mai de detaliu. Deosebirile la nivel de tradiţie naţională şi existenţa unor particularităţi sociale, diferite de la o ţară la alta, fac ca democraţia să fie o sarcină a modernităţii, care apare în foarte multe forme. Constatarea de principiu că puterea statală vine de la popor (şi nu de la o clasă sau grupare socială privilegiată), deschide nenumărate căi şi posibilităţi pentru o materializare distinctă a democraţiei la nivelul ţărilor care o practică. De aceea, democraţia reprezintă pentru toate popoarele, în orice moment din istorie, o sarcină deosebită.

[din Bertelsmann Discovery Lexikon 1997]

[alte materiale: Citate, Schemă, Tipuri de democraţie, termenii mai dificili sunt explicaţi în Glosar]

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

[Hans-Helmuth Knütter]

De ce ne preocupă pe noi astăzi atât de mult subiectul democraţie? Din 1945 am văzut că atât în Europa, cât şi în ţări din alte părţi ale lumii, forma liberală şi occidentală a democraţiei a cunoscut o răspândire nemaivăzută, luând locul sistemelor autoritare. În anul 1945, eşecul dictaturii naziste şi fasciste a arătat că criza democraţiei liberale fusese depăşită, după ce în perioada 1922 - 1939 ea suferise o înfrângere după alta. Nenumărate dictaturi — Spania, Portugalia, Grecia, Chile, Argentina, Uruguay — s-au transformat pe parcursul ultimilor decenii în democraţii. Victoria democraţiei a părut să devină universală atunci când, începând cu 1989, au început să cadă şi sistemele socialiste din Europa Centrală şi de Est. Tocmai acest ultim exemplu face ca preocuparea noastră critică cu democraţia să fie cu atât mai necesară, pentru că aceste state se înţelegeau a fi "democraţii populare" sau "socialiste". După ce aceste ţări s-au eliberat de principiile marxism-leninismului, fiind înlocuite de fundamentele ideologice ale pluralismului, şi de economia centralizată, acesteia luându-i locul economia de piaţă, strânsa relaţie dintre democraţie, libertate individuală şi securitate socială a devenit cu atât mai relevantă. Mulţi oameni nu reuşesc să accepte cu adevărat realitatea acestei schimbări politico-sociale şi să accepte noua formă de democraţie, astfel rezultând - în acest moment în care triumful democraţiei pare absolut - noi pericole pe care trebuie neapărat să le evaluăm la adevărata lor dimensiune. Trebuie astfel să cunoaştem cum a apărut democraţia şi cum s-a transformat ea în decursul istoriei. Democraţia este permanent periclitată pentru că nu există nici o ordine politică care să se sprijine mai mult pe consensul cetăţenilor şi care să se poată menţine în timp.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

(...) Dar nu numai necunoaşterea, ci şi imaginea greşită, idealizată a unei democraţii armonioase, care funcţionează fără nici o problemă poate duce la atitudini de respingere atunci când compararea idealului cu realitatea vine cu totul în detrimentul idealizării.
Democraţia a devenit cu timpul aşa cum este ea astăzi. Formele în care apare ea astăzi au apărut cu timpul, iar acestea vor cunoaşte pe viitor noi transformări. Vom încerca în cele ce urmează să vă prezentăm cum s-a dezvoltat democraţia, subliniind că aceasta nu este o ordine ideală statală şi socială, dar că, după toate evenimentele înregistrate de-a lungul istoriei, doar democraţia poate crea o ordine constituţională, socială şi politică care să garanteze statul de drept şi demnitatea umană.
Ceea ce ameninţă democraţia nu este doar dictatura care ar putea veni să o înlocuiască, ci masele orbite ideologic. Democraţia poate fi răsturnată pe cale aparent democratică şi transformată în opusul ei, o formă de conducere bazată pe o ideologie nedreaptă. Acest pericol a fost recunoscut încă din antichitate.
Termenul "democraţie" este cunoscut de toată lumea, totuşi o definire mai precisă a acestuia se dovedeşte a fi dificilă. Faptul că acest termen provine din limba greacă, fiind tradus prin "dominaţia poporului", nu ne ajută prea mult, pentru că situaţia socio-politică s-a schimbat din antichitate, iar noi nu mai înţelegem exact ce vrea să însemne acest lucru.
Există într-adevăr multe forme distincte de democraţie. În vreme ce în entităţile administrative de mică suprafaţă - polisul grecesc - "poporul" (la acea vreme doar bărbaţii liberi) se întrunea şi lua decizii directe, în statele de astăzi este extrem de necesar să existe aşa numite puteri intermediare. Avem nevoie de reprezentanţi care să-şi exercite puterea în numele electoratului — aceştia fiind însă în permanenţă controlaţi, mandatul lor fiind delimitat temporal. Există însă în acest caz pericolul ca aceşti reprezentanţi - deputaţii şi partidele - să-şi piardă legăturile cu alegătorii săi. În acest caz se poate ajunge la o formă de dominaţie a elitelor a poporului sau, eventual, în numele acestuia. În RDG şi în celelalte state din fostul bloc estic a existat de altfel o "democraţie populară" care era de fapt o formă de conducere a birocraţiei de partid.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

Problema fundamentală a democraţiei o reprezintă tensiunea dintre libertatea individuală şi integrarea individului în comunitate (stat sau societate). Este adevărat că această integrare a individului presupune o limitare a libertăţilor sale, pe de altă parte doar comunitatea, ordinea face posibilă exercitarea  acestor libertăţi. Libertatea fără integrare ar avea ca rezultat instaurarea legii junglei. Ideea "domniei poporului" presupune ca acest popor care se auto-stăpâneşte este liber — în contrast cu formele de stat în care domneşte unul sau mai mulţi potentaţi. Abraham Lincoln (1809 - 1865, cel de-al 16-lea preşedinte SUA din 1861 şi până în 1865) a inclus această axiomă în Gettysburg-Address de la 19 noiembrie 1863. El a spus: "government of the people, by the people, for the people..." Democraţia îşi găseşte legitimitatea în ideea suveranităţii poporului.
Conceptul de suveranitate ca sursă a tuturor drepturilor a fost dezvoltat în secolul XVI de către teoreticianul francez Jean Bodin (1530 - 1596). Pe timpul monarhiilor absolutiste, suveran era cel care susţinea că legitimitatea îi era dată de Dumnezeu; în democraţie însă, poporul este cel în al cărui nume se exercită şi se transferă puterea. În democraţie, legile, nu alţi oameni, domnesc peste oameni. Legile trebuie create conform normele în vigoare şi anunţate poporului, pentru ca acesta să le poată lua la cunoştinţă şi să le urmeze. Aici nu poate fi vorba de legi secrete. Statul de drept se află în stânsă legătură cu democraţia.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

Un alt fapt pe care îl presupune democraţia este egalitatea tuturor cetăţenilor. Ce se înţelege prin această egalitate şi cât de departe poate merge ea fără a leza libertăţile individului este un fapt foarte disputat. De necontestat este însă egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii. Nu trebuie să existe legi sau tribunale speciale, destinate exclusiv unor anumite grupuri, straturi sau clase sociale. Statul de drept trebuie să garanteze egalitatea şanselor, pentru că libertatea poate fi periclitată dacă condiţiile economice sau sociale devin prea inegale. Aici criticii ar putea spune că încercarea de a crea o egalitate largă, ba chiar totală, ar veni în detrimentul diversităţii naturale a fiinţelor umane, astfel încât acest lucru nu s-ar putea face decât prin mijloace nedemocratice.
Într-o democraţie, puterea este desemnată prin alegeri generale, egale, libere, secrete şi directe, cei care intră în posesia ei având un mandat limitat în timp. Alegerile sunt numai atunci democratice când există mai multe alternative. O simplă confirmare, existenţa unei singure propuneri şi obligarea electoratului să aleagă între "da" şi "nu", nu este un scrutin adevărat, aici neputându-se alege între mai multe posibilităţi. Libertatea şi diversitatea opiniilor, dreptul la liberă informare, protecţia minorităţilor şi o opoziţie liberă sunt premise esenţiale pentru alegerile democratice.
Din toate acestea reiese că democraţia se află undeva la mijloc între anarhie şi dictatură. Ea oferă atât de multe libertăţi cât este posibil şi atât de multă ordine cât este nevoie. Ea supravieţuieşte datorită faptului că cetăţenii sunt încredinţaţi de necesitatea instituirii unor reguli. Această convingere a cetăţenilor unui stat, dezvoltată în state democratice tradiţionale precum Anglia sau America timp de mai multe sute de ani, sau în ţări precum Germania, care au învăţat de pe urma experienţelor nefaste cu ideologia şi sistemele anti-democratice, este definită foarte potrivit prin termenul "cultură politică".

[din: Bundeszentrale für politische Bildung: Demokratie, Informationen zur politischen Bildung Nr. 165, Neudruck 1992]

[alte materiale: Citate, Schemă, Tipuri de democraţie, Cursul 2: Cum a evoluat democraţia în decursul timpului?, termenii mai dificili sunt explicaţi în Glosar]

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

(...) Ceea ce trebuie să înţelegem astăzi prin democraţie, elementele care definesc această formă de stat, sunt, în ciuda utilizării frecvente a acestui termen, destul de neclare. Suntem convinşi de faptul că democraţia are de-a face cu libertatea individului şi cu supremaţia poporului, nu ştim însă cu siguranţă, dacă şi cum poate fi realizată astăzi această concepţie cu privire la democraţie. În plus, ceea ce lumea înţelege prin termenii "democraţie" şi "democratic" are foarte multe sensuri, uneori contradictorii. Această confuzie este parţial justificată de faptul că diferiţii interpreţi au ales să pună alături în mod nejustificat definiţii din cele mai diverse timpuri şi ordini sociale, nefăcând nici o deosebire între nucleul principial al ideii democratice şi accepţiunile care i-au revenit acesteia de-a lungul istoriei.
(...) Ce să înţelegem aşadar din frumoasa formulă "democraţia înseamnă conducerea poporului de către popor"? Poate poporul să ia decizii politice competente - asta dacă pornim de la ipoteza conform căreia toată puterea statală provine de la popor? Sau, pentru a ne aminti de o altă definiţie populară (liberală), mai există astăzi democraţia ca formă de conducere a opiniei publice, aceasta urmând să se formeze printr-un proces de dezbateri raţionale? Mai aduce oare astăzi opinia publică argumente raţionale, sau aceasta acţionează şi reacţionează mai mult emoţional? Care este opinia publică după care trebuie să se orienteze politicienii? Apar efectele democraţiei în ziare, la radio şi televiziune?

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

(...) Aceeaşi libertate pentru toţi cetăţenii este o constituentă esenţială a democraţiei. În funcţie de clasica definiţie a democraţiei se măsoară şi formele democratice existente astăzi în lume. Cât respectă acestea libertatea? Modelele istorice de democraţie ne mai pot servi ca sursă de inspiraţie doar în măsura în care vedem în ele felul în care au fost îndeplinite aceste valori democratice fundamentale.
Democraţia se sprijină pe un anumit tip de om. Oamenii trebuie să fie liberi, să se poată educa şi dezvolta după bunul lor plac. În spatele acestei accepţiuni se află o alta — cu surse creştine sau chiar umanist-idealiste, conform căreia toţi oamenii au o demnitate proprie care îi deosebeşte de animale.
(...) Transferând acest lucru la nivel politic, toată puterea trebuie să se încline în faţa demnităţii umane. Puterea trebuie oricum limitată şi controlată permanent şi trebuie să se bazeze pe aprobarea celor supuşi ei, pentru că intervenţiile necontrolate ale statului ar putea leza demnitatea şi libertăţile individului. Pentru că toţi - şi mai ales puterea statală - trebuie să servească scopului de a asigura şi spori posibilitatea şi şansele vieţii demne şi libere pentru toţi membrii comunităţii.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

Libertatea nu este ceva abstract ci ceva cu totul concret. Ea este libertatea oamenilor de a-şi organiza viaţa după cum cred ei de cuviinţă, libertatea de a-şi alege religia, libertatea de conştiinţă, libertatea alegerii profesiei, libertatea vieţii private, libertatea oamenilor de a dispune după bunul lor plac de proprietăţi, libertatea şi inviolabilitatea locuinţei, a poştei şi telefoniei. Libertatea mai înseamnă şi siguranţa că o persoană nu poate fi arestată fără motiv şi acordarea unui proces drept, precum şi controlul informaţiilor pe care statul le strânge despre fiecare cetăţean.
(...) Printre aceste drepturi se numără şi dreptul la liberă opinie, libertatea presei, dreptul la liberă întrunire, dreptul de a participa în mod egal la formarea voinţei politice în cadrul comunităţii. Toate drepturile şi libertăţile menţionate aici constituie premisele pentru constituirea comunităţilor politice. Nucleul tuturor acestor libertăţi, demnitatea umană, nu poate fi acordat de către stat, el este inalienabil şi inerent omului şi trebuie respectat. Garantarea demnităţii umane constituie punctul esenţial al tuturor Constituţiilor democratice.
Fireşte că drepturile şi libertăţile unei persoane nu au valoare absolută. Ele sunt limitate de drepturile şi libertăţile celorlalţi oameni.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

(...) Doar dacă avem în vedere această imagine a omului putem înţelege despre ce este vorba în democraţie. O comunitate este democratică atunci când recunoaşte demnitatea umană şi când respectă dreptul tuturor cetăţenilor săi de a-şi dezvolta în mod liber personalitatea, creând condiţiile sociale necesare întru realizarea acestor scopuri.
Democraţia nu este aşadar suma unor prevederi şi proceduri formale, ea se defineşte mai ales prin conţinuturi, prin condiţiile istorice şi sociale care stau la baza realizării celei mai mari măsuri de libertate, responsabilitate şi dreptate socială.
(...) Democraţia presupune existenţa unui consens asupra lucrurilor asupra cărora nu se poate ajunge la o înţelegere; doar pe baza acestui consens fundamental se poate construi mai apoi viaţa politică. Astfel, democraţia nu poate fi o ordine valorică neutră, ea este o formă politică care vizează realizarea unor valori.

[din: Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, Bonn 1990]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode