Educaţia politică [se] confruntă la acest început de secol XXI cu o societate aflată în cumpănă, în plină transformare. Iar acest fapt care obligă educaţia politică să îşi aleagă noi perspective în definirea caracterului său de la sine înţeles şi a sarcinilor sale. Această situaţie de cumpănă şi de transformare are multe faţete şi ridică noi pretenţii - nu doar pentru educaţia politică, ci şi pentru întregul sistem educaţional din societăţile moderne. Vom explica aici câteva puncte de reper din a căror perspectivă sunt discutate schimbările sociale în publicistica socio-politică :

'Societatea informaţională, orientată după cunoştinţe şi servicii': epoca industrială se apropie de sfârşit; locurile de muncă în industrie sunt într-o continuă scădere în societăţile moderne, serviciile şi mai ales domeniile care se ocupă cu ştiinţa devin din ce în ce mai importante. Astfel se stinge şi viziunea industrială asupra muncii - o viziune care a influenţat în mare măsură modul de predare în şcoli. Şcoala modernă şi obligativitatea ei s-au impus de-a lungul istoriei în mod paralel cu industrializarea, iar asemănările dintre organizarea pedagogică şi munca industrială sunt foarte clare: Taylorismul şi diviziunea muncii  la ora de curs ; producţia de masă şi automatismul şcolar (atât în ceea ce priveşte anii de studiu, promovarea de la o clasă la alta, cât şi orele de curs, care presupuneau în mod firesc ca toţi elevii să facă acelaşi lucru în acelaşi timp); ritmicitatea strictă temporală a proceselor lucrative şi a programului zilnic la şcoală; indiferenţa faţă de obiectul muncii şi imaginea 'materiei', care prin care trebuie 'trecut'; produsul perfect şi 'soluţia absolut corectă'; munca în primul rând pentru bani şi învăţatul în primul rând pentru note; conducerea ierarhizată şi centralizată a proceselor lucrative şi conducerea birocratică a şcolilor.

Imaginile legate încă deseori astăzi, în sensul unui 'script’ cultural, cu conceptul de 'învăţământ' în cotidianul şcolar şi în aşteptările publicului de la şcoală (cu totul altele decât cele exprimate în ştiinţa didactică), au fost influenţate considerabil de această viziune asupra muncii: învăţământul ca 'predare a materiei' într-un proces planificabil, manipulabil şi controlabil. (...)

'Societate mediatică': Educaţia politică a început târziu - în comparaţie cu primul punct de reper - să includă în preocupările sale 'revoluţia digitală' din domeniul mediatic şi mijloacele publice de comunicare, precum şi definirea obiectivelor domeniului în acest context şi valorificarea oportunităţilor pe care le poate aduce învăţatul cu ajutorul mijloacelor digitale. În ciuda crizei acute cu care se confruntă domeniul IT (care ne aminteşte din anumite puncte de vedere de criza cu care s-au confruntat căile ferate în anii 70 ai secolului XIX), se pare că revoluţia digitală se află doar la început. Efectele sale asupra domeniului economic, politic şi cultural nu pot fi încă estimate cu adevărat pe termen lung şi există încă mult mai multe întrebări fără răspuns  decât certitudini, atunci când vine vorba ca potenţialul pedagogic al mijloacelor digitale să fie valorificat în cadrul educaţiei (politice).

'Pluralitate şi societate post-tradiţională': Odată cu sfârşitul erei industriale s-au erodat şi structurile sociale şi de clasă, care au marcat situaţia culturală precum şi momentele conflictuale la nivel social şi politic începând cu secolul XIX. Impulsurile către pluralitate şi individualizare au făcut ca societatea post-industrială să se transforme, într-o măsură şi mai mare decât cea industrială, într-o societate post-tradiţională, în care oamenii îşi definesc identitatea personală - mai puţin decât cu câteva decenii în urmă - prin intermediul apartenenţei la clasele cultural-politice în care au crescut. (...)

Domeniului pluralitate îi mai aparţin şi efectele culturale ale migraţiei. Acest element nu este nou în educaţia politică, există o tradiţie solidă în tematizarea de către educaţia politică a problemelor presupuse de migraţie. Cu toate acestea există un deficit considerabil de concepte şi materiale, prin intermediul cărora migranţii ca target al educaţiei politice pot fi abordaţi mult mai bine decât până în momentul de faţă. Acesta este un deziderat, căruia acest domeniu trebuie să îi confere o mai mare atenţie - iar aceasta, având în vedere, nu în ultimul rând, data de 11 septembrie 2001 .

'Europenizare şi globalizare': Globalizarea se află în mijlocul dezbaterilor actuale socio-politice cu privire la procesele complexe ale internaţionalizării culturii, economiei şi politicii. În umbra proceselor de globalizare, în Europa occidentală s-a dezvoltat pe parcursul ultimelor decenii un proces de europenizare', transformat de Uniunea Europeană (...) în cel de-al patrulea nivel politic decizional. Educaţia politică, în schimb, rămâne în continuare legată, cel puţin în principiu - chiar dacă nu şi tematic, ci la nivel instituţional şi chiar şi cultural - de sistemul de referinţă al statului naţional, în al cărui context s-a născut în forma sa modernă şi pentru care urma să-şi aducă contribuţia la nivel de integrare. De aceea considerăm a fi mai degrabă excepţia de la regulă faptul că perspectivele multiple şi controversele din analiza politicii actuale  sunt înţelese mai degrabă ca factori de atragere în dezbateri a poziţiilor politice din alte societăţi, mai ales acolo unde gradul de instituţionalizare a politicii oferă această ocazie. Cultura educaţiei politice a fost  până astăzi puţin internaţionalizată; acest lucru este valabil şi în cazul didacticii politice, în comparaţie cu celelalte discipline.

[trad. din: Wolfgang Sander, "Politische Bildung nach der Jahrtausendwende. Perspektiven und Modernisierungsaufgaben" - "Educaţia politică la cumpăna între milenii. Perspective şi tendinţe de modernizare", în: "Aus Politik und Zeitgeschichte", vol. 45/2002, ed.  Bundeszentrale für politische Bildung, p. 37-38]