[trad. extras din: "Lernfähigkeit: Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21. Jahrhundert" - "Capacitatea de a învăţa: Comoara din noi. Raport UNESCO pentru educaţia în secolul XXI"]

Educaţia nu se poate limita doar la a aduce oamenii mai aproape oprindu-i de la a adopta valori comune ale trecutului lor. Ea trebuie să ofere şi răspunsul la întrebarea, de ce şi cu ce scop trăim împreună. Educaţia trebuie să ofere fiecărei persoane, pe parcursul întregii sale vieţi, posibilitatea de a avea un rol activ în proiectarea viitorului societăţii.

De aceea, fiecare sistem educaţional are sarcina explicită şi implicită de a ne pregăti pentru a putea face faţă acestui rol în societate. În societatea complexă în care trăim astăzi, participarea la un proiect comun este mai mult decât o consideraţie exclusiv politică. Într-adevăr, în fiecare zi, toţi membrii unei comunităţi trebuie să îşi asume responsabilitatea faţă de alte persoane: la serviciu, în cadrul activităţilor culturale pe care le întreprind, în cadrul asociaţiilor sau ca simpli consumatori. Şi pentru că şcoala le explică drepturile şi obligaţiile care le revin, dezvoltând competenţe sociale prin lucrul în echipă, ea îi pregăteşte pentru acest rol.

Convingerea că şcoala are misiunea de a pregăti oamenii pentru o participare activă la viaţa în comunitate a fost asimilată, odată cu răspândirea principiilor democratice pe întregul glob, de către din ce în ce mai multe persoane. În această privinţă există multe domenii de activitate, care ar trebui să se completeze reciproc într-o democraţie modernă.

Primul obiectiv este de a exersa rolul cerut de un comportament jucat după regulile societăţii. Acesta cade în sarcina unei educaţii de bază sub forma ştiinţelor sociale ca  ‘alfabetizare politică’. Totuşi toleranţa nu poate fi predată ca materie izolată. Scopul nu este de a preda principii morale ca reguli inflexibile, fapt ce s-ar apropia mai degrabă de natura unei îndoctrinări, ci de a introduce în şcoli practica democratică. Elevii vor trebui să înveţe să înţeleagă prin intermediul unor cazuri practice care le sunt drepturile şi obligaţiile şi cum le sunt îngrădite propriile libertăţi prin drepturile şi libertăţile celorlalţi. Predarea conceptului de democraţie ar trebui susţinută de lucrări practice care au fost deja aprobate, ca de exemplu conceperea unei ordini interioare în şcoală, alcătuirea de parlamente pentru elevi, jocuri pe roluri, care să explice elevilor cum funcţionează instituţiile democratice, reviste ale elevilor şi exerciţii pentru rezolvarea pacifistă a conflictelor. Şi pentru că educaţia pentru democraţie precum şi conceptul de democraţie în sine nu se limitează par excellence doar la timpul alocat educaţiei formale şcolare, este la fel de important ca familia şi ceilalţi membri ai societăţii să fie implicaţi în acest proces.

Pentru elevi, ştiinţele sociale şi educaţia politică sunt materii complexe, în care trebuie să înveţe să adopte anumite atitudini şi valori, să acumuleze cunoştinţe pentru a se putea implica în viaţa publică. Orele de curs nu pot fi considerate astfel ca fiind neutre din punct de vedere ideologic; conştiinţa elevilor este provocată, acest lucru este sigur. Pentru a putea contribui la dezvoltarea şi fortificarea unor conştiinţe proprii, educaţia şi procesul de învăţare trebuie să vizeze încă din copilărie formarea unei atitudini critice, ca premisă a gândirii libere şi a acţiunilor independente. În momentul în care elevii se vor transforma în cetăţeni ai ţării lor, continuarea educaţiei va deveni însoţitorul lor permanent  pe un drum dificil. Ei vor trebui să împace exerciţiul drepturilor bazate pe libertăţile personale cu îndeplinirea obligaţiilor şi a responsabilităţilor faţă de ceilalţi concetăţeni şi de comunitatea în care trăiesc. De aceea, educaţia trebuie să îi ajute la formarea şi ascuţirea capacităţii de judecată. Din toate acestea rezultă problema echilibrării libertăţilor personale cu principiul autorităţii, factor comun tuturor formelor de învăţământ. Acest conflict accentuează rolul profesorului, care încurajează capacitatea de a formula judecăţi independente, neapărat necesare pentru a putea participa la viaţa publică.

În cazul într-adevăr există o relaţie sinergetică între educaţie şi practica democratică, atunci este neapărat necesar ca fiecare să îşi se familiarizeze cu exersarea drepturilor şi cu îndeplinirea obligaţiilor. Mai mult, procesul de învăţare ca activitate ce se întinde pe durata întregii vieţi trebuie să contribuie la construirea unei societăţi active. O astfel de societate ar deveni astfel elementul de legătură între indivizii singulari şi autoritatea politică mult prea distantă. Prin aceasta trebuie ca fiecare să îşi poată prelua responsabilităţile faţă de societate, îndeplinind astfel scopul adevăratei solidarităţi. De aceea, educaţia trebuie să însoţească fiecare cetăţean pe parcursul întregii sale vieţi, devenind parte fundamentală a unei societăţi cetăţeneşti şi a unei democraţii ce trăieşte. Educaţia va deveni de abia atunci cu adevărat democratică, când toţi vor contribui la formarea unei societăţi responsabile, construite pe baza întrajutorării, care asigură tuturor drepturile fundamentale.

[trad. din: "Lernfähigkeit: Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21. Jahrhundert" - "Capacitatea de a învăţa: Comoara din noi. Raport UNESCO pentru educaţia în secolul XXI". ed. Comisia Germană UNESCO. Neuwied; Kriftel; Berlin: Luchterhand, 1997, p. 50-52]

[începutul paginii]