|
| |
[Foto:
www.globalwater.org] |
Probleme pe calea spre o
dezvoltare durabilă:
Dreptatea şi conflictul nord-sud
Istoria relaţiilor dintre ţările bogate, dintre "nord",
şi ţările sărace, din "sud", este o istorie a
unor nedreptăţi fundamentale. Formele acestor nedreptăţi
s-au schimbat: de la exploatarea şi oprimarea directă din epoca
colonialismului, la exploatarea indirectă de după dobândirea
independenţei, în ultima treime a secolului XX şi până la
marginalizarea din epoca prezentă a globalizării.
Aceste nedreptăţi sunt ascunse sub vălul puţin
transparent al numelui atribuit acestor ţări sărace: "ţări
în curs de dezvoltare". În spatele acestui nume se ascunde însă
faptul că aceste ţări sunt de fapt ţări
subdezvoltate, cărora le este însă (în principiu) deschisă
calea spre dezvoltare. Dezvoltarea înseamnă, în acest context, o
dezvoltare recuperatoare, care are ca scop ajungerea din urmă a nordului
industrializat, în cazul ideal chiar pe o cale mai scurtă şi mai
bună, care să evite problemele patologice din procesul de dezvoltare prin
care a trecut nordul (despre alte probleme privind conceptul de dezvoltare
vezi pagina "Dezvoltare").
|
Odată cu problemele globale
precum schimbarea climatică (vezi cursul 4)
apare o nouă dimensiune a nedreptăţii: în timp ce problemele
existente sunt cauzate în mod supra-proporţional de către nord,
repercusiunile, precum formarea deşerturilor sau apariţia unor
evenimente meteorologice extreme, vizează în mod supra-proporţional
sudul. Toate acestea pot duce până la ameninţarea existenţei a
unui număr mare de mici state insulare, care vor pieri de pe hartă dacă
nivelul mărilor va continua să crească.
Nordul duce o viaţă ce îi depăşeşte propriile
posibilităţi
"De la nivelul local şi până la cel global, experienţa a arătat-o
în nenumărate rânduri că resursele (apa, lemnul, petrolul,
minereurile etc.), suprafeţele utile (suprafeţele construibile,
destinate aşezărilor şi infrastructurii) şi depresiunile (sol,
mări, atmosferă) au devenit, ca input-uri naturale pentru creşterea
economică, insuficiente sau instabile. Ca urmare, promisiunea că
dezvoltarea va dura pentru întotdeauna, s-a năruit.
Astfel, dacă toate ţările ar urma exemplul industrial, emiţând
anual pe cap de locuitor o medie de 11,4 tone de dioxid de carbon, emisiile
celor şase miliarde de oameni s-ar ridica la aprox. 68,4 miliarde de tone,
ceea ce ar fi de cinci ori mai mult decât cele 13 miliarde de tone pe care le
poate absorbi Pământul. Cu alte cuvinte: dacă toate ţările
ar atinge nivelul de trai al statelor bogate, am mai avea nevoie de încă
cinci planete ca aceasta, pentru ca să putem găsi resursele pentru
input-uri şi cele care servesc progresului economic."
[din: Wolfgang Sachs, Nach uns die Zukunft. Der globale Konflikt um
Gerechtigkeit und Ökologie, Frankfurt/Main 2002, p. 71]
Este aşadar clar faptul că "dezvoltarea", aşa cum am
cunoscut-o noi iniţial, nu mai reprezintă o opţiune. Acest
conflict fundamental, adus la suprafaţă de nedreptăţile
recurente, este mai puternic decât combinaţia "dezvoltare durabilă".
Conceptului iniţial, între timp devenit incompatibil, i se adaugă astăzi
"cumva" dimensiunea urgentă a protecţiei mediului, fără
să trebuiască să renunţăm - ca o concesie făcută
ţărilor din sud - la perspectiva "dezvoltării".
Perspectiva sudului
Asta nu schimbă
însă cu nimic faptul că, din punctul de vedere al sudului,
nordul s-ar fi îmbogăţit mai întâi pe seama sa, atingând un
nivel de trai ridicat, anunţând mai apoi că s-ar fi atins "limitele
dezvoltării" şi împiedicând astfel sudul să încerce
să prindă din urmă statele bogate. Aceasta a fost critica
care a însoţit încă de la început politica internaţională
a mediului (vezi Cronologie).
Politica SUA
Gaz pe foc a mai turnat şi SUA, singura super-putere de astăzi,
care este totodată pe departe cel mai mare emiţător al
gazului de seră dioxidul de carbon. Un exemplu negativ în ceea ce
priveşte politica SUA a fost atitudinea fostului preşedinte George Bush sen.
de la începutul şi din timpul Conferinţei de la Rio. Acesta a
susţinut că stilul american de viaţă nu este
negociabil, la fel întâmplându-se şi atunci când fiul său,
ajuns preşedinte, s-a retras din Protocolul de la Kyoto. |
|
"De-a lungul
istoriei dezbaterii privind durabilitatea au existat două
pledoarii diferite, una în favoarea unei lumi dezvoltate, cealaltă,
pentru ţările în curs de dezvoltare. Evident că prima
pledoarie viza probleme precum ploaia acidă, gaura din stratul de
ozon, schimbarea climatică, creşterea demografică,
abuzul de droguri şi pierderea diversităţii speciilor.
Cea de-a doua pledoarie, în schimb, avea printre priorităţi
sărăcirea solului, extinderea deşerturilor, calitatea
apei şi accesul la aceasta, creşterea rapidă a populaţiei,
mişcările populare şi războaiele."
[Moss Mashishi,
directorul Johannesburg World Summit Company; cit. după: Wolfgang
Sachs, Nach uns die Zukunft. Der globale Konflikt um Gerechtigkeit und
Ökologie, Frankfurt/Main 2002, p. 41] |
|
Durabilitate şi dreptate
Aceste două laitmotive ce privesc conflictul nord-sud ar trebui să ne
fie de ajuns pentru a evidenţia una din problemele centrale de pe calea
spre o dezvoltare durabilă, şi anume relaţia tensionată
dintre cei doi termeni. Nu putem avea una fără de cealaltă, aşa
cum o arată şi Wolfgang Sachs în fragmentul de mai jos:
"Indiferent despre ce domeniu este - climă, diversitate biologică
sau comerţ: dacă nordul nu va reuşi să încheie acorduri în
domeniul politicii mediului pe care sudul să le resimtă ca fiind
corecte, durabilitatea nu va mai fi posibilă. Fără dreptate nu va
mai putea exista aşadar nici ecologia. Dacă, fireşte, la rândul
său, sudul va revendica o parte mai mare din economie, atunci nu vom mai
putea vorbi nici despre durabilitate. Dreptatea nu are de-a face cu protecţia
mediului decât dacă însoţeşte o dezvoltare propice mediului
ambiant. De aceea este valabil şi invers: fără ecologie nu poate
exista dreptate."
[din: Wolfgang Sachs, Nach uns die Zukunft. Der globale Konflikt um
Gerechtigkeit und Ökologie, Frankfurt/Main 2002, p. 39]
[Autor: Ragnar Müller]
[începutul paginii]
|
