|
| |
Efectul de seră
Gazele
de seră sunt gaze naturale sau sintetice care absorb razele infraroşii.
Aceste gaze ajung în atmosferă prin emisii, dar sunt parţial
produse şi acolo prin reacţii chimice.
Majoritatea
gazelor de seră sunt gaze reziduale, care reprezintă mai puţin
de 1% din volumul total de gaze. |
Gazele
de seră, ale căror emisii trebuie reduse conform
protocolului de la Kyoto (vezi Cronologie):
dioxid
de carbon CO2 , gaz metan CH4, oxid de di-azot N2O,
fluor-hidrocarburi parţial halogenate H-FCKW/HFC , hidrocarburi
perfluorurate FKW/PFC, hexafluorură de sulf SF6. |
|
CO2
Dioxidul de carbon
Dioxidul
de carbon este cel mai important gaz, care cauzează efectul de seră
(cu o pondere de cca. 50% din efectul de seră antropogen). Conform
raportului IPCC din 2001, începând cu anul 1750 a avut loc o creştere a
concentraţiei de CO2 din atmosferă cu 31%. Aproximativ 75%
din emisiile antropogene de CO2 în atmosferă din ultimii 20 de
ani sunt cauzate de arderea carburanţilor fosili.

Formare
 | arderea
carburanţilor fosili (petrol, gaze naturale, cărbuni)
|
 | defrişarea
pădurilor
|
 | eroziunea
solurilor (oxidarea carbonului înmagazinat în sol)
|
Descompunere
Oceanele şi plantele (mai
ales marile suprafeţe împădurite) sustrag atmosferei CO2
(depresiuni de CO2)

CH4
Gaz metan
Din
1750, concentraţia de gaz metan din atmosferă a crescut cu 151% ,
fiind în continuare în creştere (raportul IPCC din 2001). Moleculele de
gaz metan au o mare capacitate de a absoarbe căldura, ceea ce înseamnă
că şi concentraţiile mai slabe au o contribuţie importantă
în ceea ce priveşte efectul de seră.
Formare
Gazul
metan se formează prin descompunerea bacteriană a materialului organic
în condiţii anaerobe (în lipsa oxigenului). Surse naturale:
 | zone
mlăştinoase |
 | animale,
de ex. termite (termitele digeră lemnul cu ajutorul unor bacterii ce
produc metan), rumegătoare
|
Surse
antropogene:
 | Câmpuri de orez |
 | creşterea
animalelor (bacteriile din stomacul unei vaci produc zilnic aprox. 100 de
litri de metan)
|
 | gropile de gunoi |
 | exploatarea
şi transportul gazelor naturale
|
 | minele de cărbuni |
 | deşeurile, reziduurile menajere |

N2O Protoxid
de azot, gaz ilariant
Protoxidul de azot este de
300 de ori mai eficient în crearea efectului de seră decât CO2.
Formare
se
formează în principal prin transformarea microbiana a azotului din sol.
Producţia de N2O intensificată prin influenţa antropică
poate fi explicată prin pătrunderea unei cantităţi mai mari
de azot în soluri, mai ales prin agricultură, industrie şi circulaţie
rutieră.
Descompunere
Prin reacţii fotochimice
în stratosferă.

H2O Vapori
de apă
Cu o
pondere de 3%, vaporii de apă nu aparţin gazelor
reziduale din atmosferă. Prin concentraţia ridicată,
vaporii de apă joacă un rol important în efectul de seră
natural, deşi moleculele de apă absorb numai o anumită parte din
undele de căldură radiate de Pământ. Vaporii de apă au o
durată scurtă de existenţă în atmosferă şi se întorc
prin precipitaţii înapoi pe Pământ.

FCKW Hidrocarburi
fluorurate şi clorurate, hidrocarburi complet halogenate
Toate
FCKW sunt substanţe pur sintetice (nu există în natură). Ele nu
sunt doar gaze ce produc efectul de seră, ele sunt responsabile mai ales
pentru descompunerea stratului de ozon, „scutului nostru protector anti-UV”,
din stratosferă. Ca urmare a măsurilor luat prin Protocolul de la
Montreal (vezi Cronologie),
concentraţiile de FCKW nu au mai crescut, din fericire, din 1996,
aflându-se chiar pe
o pantă descendentă.
Surse FCKW
 | aerosoli (în spray-uri), spumă şi
substanţe izolatoare |
 | substanţe
frigorifice la frigidere şi instalaţii de răcire
|
 | dizolvanţi
şi produse de curăţare
|
Descompunere
Numai
prin fotoliză în stratosferă, la care atomii de clor produşi
induc descompunerea ozonului.

H-FCKW Hidrocarburi
fluorurate şi clorurate halogenate parţial
HFC
Hidrocarburi
halogenate parţial
FKW
Hidrocarburi
fluorurate
PFC
Hidrocarburi
perfluorurate
Acestea
sunt folosite în mare parte ca substituenţi pentru FCKW, deoarece nu
distrug stratul de ozon. Ele produc însă efectul de seră. Concentraţiile
lor în atmosferă sunt deocamdată încă în creştere.

SF6
Hexafluorura
de sulf
Acesta
este un gaz foarte inert la reacţii, din acest motiv fiind folosit la
instalaţiile de înaltă tensiune din industria grea, ca gaz de umplere
la geamurile cu izolare fonică şi la anvelopele de maşină.
SF6 este gazul cu cel mai înalt potenţial de producere a
efectului de seră. O tonă de SF6 poluează atmosfera într-o
măsură care corespunde cca. 23.900 de tone de CO2.

O3 Ozonul
Eficient
în producerea efectului de seră şi, în concentraţii ridicate
mai ales, toxic, ozonul se găseşte în partea inferioară a
troposferei (aproape de sol). El se formează, pe de-o parte pe cale naturală,
fiind însă produs în troposferă şi prin reacţiile
fotochimice din emisiile rezultate din traficul rutier.
Observaţie:
Deasupra aglomerărilor
urbane cu o densitate mare a emisiilor de oxizi de azot – noxe, monoxid de
carbon CO şi legături organice efemere, pot avea loc, în condiţii
de soare puternic (presiune ridicată, vara), tot mai des, poluări
grave cu ozon (smog de vară).
Stratul de ozon: Ozonul,
aflat în apropierea suprafeţei pământului, intensifică efectul
de seră şi afectează – atunci când se transformă în de
smog de vară – sănătatea oamenilor, nu trebuie confundat cu
ozonul care se regăseşte în stratosferă, şi care joacă
acolo un rol important pentru menţinerea vieţii pe Pământ.
Ca strat, ozonul creează un scut împotriva radiaţiilor UV
emise de soare.
[Autoare: Dipl.Biol. Marietta Enss, Redactare: Ragnar Müller]
[începutul paginii]
|