Elevii îşi asumă responsabilitatea:
ei fac curăţenie şi îşi decorează şcoala singuri

Acest exemplu dovedeşte că "democraţia din şcoli" începe cu cele mai simple lucruri. Aici vom vorbi despre cum elevii şi profesorii lor se ocupă de şcoala lor, dezvoltând un mod de percepţie cu totul nou în ceea ce priveşte instituţia educaţională ale cărei cursuri trebuie să le urmeze, dar care, ca spaţiu, rămâne cu totul străin celor ce o freceventează.

Directoarea de şcoală Enja Riegel, responsabilă într-o mare măsură pentru reformele de succes implementate la şcoala "Helene Lange" încă din anul 1982, deplânge în best-seller-ul ei "Schule kann gelingen!" ("Şcoala poate fi o reuşită!"), orientarea uni-direcţionată a vieţii şcolare asupra cunoaşterii şi învăţăturii, descriind premisele cugetărilor ei după cum urmează:

"... şcolile pot deveni însă ceva cu mult mai interesant. Pentru că unde altundeva pot învăţa elevii să adopte un comportament respectuos faţă de alţi oameni, a căror tovărăşie nu şi-au căutat-o singuri, unde altundeva mai pot ei învăţa să claboreze şi să convieţuiască cu aceştia? Există oare vreun alt loc unde să poată fie exersată mai bine competenţa democratică a copiilor şi tinerilor?" (p. 61).

Enja Riegel crede că şcoala este, în mod necesar, şi o "şcoală cetăţenească". Asta înseamnă mai ales că aceasta educă întru formarea competenţei democratice şi a participării active, pornind de la asumarea răspunderii:

"[La şcoală] trebuie să învăţăm cum să ne asumăm răspunderea în cadrul unei comunităţi, cum să ne folosim forţele şi capacităţile nu numai în propriile scopuri, ci şi spre binele comunităţii. Mai rău decât rezultatele slabe la învăţătură ale elevilor mi se pare faptul că la prea puţine şcoli se conştientizează importanţa asumării răspunderii" (p. 61).
 

Asumarea răspunderii ...

Asumarea răspunderii începe de la un nivel restrâns - elevii fac curăţenie sau ocupă funcţii cu răspundere limitată (vezi pagina "Cooperare"), ajungând uneori însă chiar să rezolve în comun, în mod constructiv, conflictele apărute între ei în cadrul consiliului clasei (vezi pagina "Consiliul clasei"). Enja Riegel critică faptul că elevilor nu li se atribuie în general nici cea mai mică răspundere:
 

... facem curăţenie împreună

"Iar acest lucru începe chiar de la mizeria făcută de ei înşişi. Gunoaiele sunt strânse de femeile de serviciu, necunoscute de nici unul dintre elevi şi care consumă o parte semnificativă din resursele financiare ale şcolilor, resurse care trebuie în fond economisite pentru renovare sau pentru achiziţionarea de noi materiale şcolare. Şi atunci, de ce nu şi-ar curăţa chiar elevii propria lor şcoală?" (p. 62).

Serviciul de curăţenie din cadrul şcolii "Helene Lange"

Următorul pasaj arată că în cazul "serviciului de curăţenie" este de fapt vorba de ceva mai mult decât curăţenia propriu-zisă:
 

creăm o atmosferă plăcută

"Clasele, spaţiile comune, coridoarele comune fiecărei serii - la noi în şcoală, fiecare serie are spaţiul ei clar delimitat, de care se fac responsabili o sută de elevi şi cca. opt profesori. Aceste spaţii trebuie să fie curate şi 'frumoase', iar atmosfera trebuie să stimuleze procesul de învăţare.
 

În acest sens, elevii plantează şi au grijă de flori - toţi elevii din clasa a cincea se deplasează la sere sau la grădinile din zonă, cumpărând lăstare pe care le plantează mai apoi în şcoală şi le îngrijesc, cu ajutorul celorlalţi copii, de-a lungul anilor de învăţătură. Aceste plante trebuie îngrijite atât de către elevi, cât şi de către profesori, chiar şi pe timpul vacanţelor.

Atmosfera propice învăţăturii este stimulată şi de afişelele şi fotografiile realizate de elevi, de desenele făcute la oră, de proiectele de la ora de matematică sau de rezultatele experienţelor făcute la ora de fizică.

În aceeaşi categorie se încadrează şi curăţenia: elevii spală mesele, şterg de praf pervazurile, şterg tabla, aspiră praful. În fiecare zi, după ore, peste o sută de elevi îşi efectuează serviciul săptămânal de curăţenie, care durează uneori un sfert de oră, alteori chiar o jumătate de oră.

Efectul pe care îl au aceste activităţi asupra elevilor este extrem de convingător. Atunci când elevii ştiu că astăzi vor face ei sau colegii lor ordine, vor fi cu toţii mai atenţi la spaţiul care îi înconjoară. (...) Elevii noştri trebuie să-şi asume, pe cât le este cu putinţă, răspunderea pentru acest spaţiu, ceea ce presupune că trebuie să şi muncească pentru el. Iar munca lor este ceva real şi palpabil, astfel încât ei vor deveni de îndată conştienţi de valoarea ei" (p. 62, 63).

[toate citatele din: Enja Riegel, Schule kann gelingen! Wie unsere Kinder wirklich fürs Leben lernen. Die Helene-Lange-Schule Wiesbaden, Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe vol.  446, Bonn 2004]