Diferenţiere: Joc pe planuri şi joc pe roluri

Jocul pe roluri şi jocul pe planuri

După o caracterizare la modă, jocurile pe roluri aparţin, alături de cele pe planuri, grupei de jocuri de simulare, fapt care atrage deja atenţia asupra unei trăsături fundamentale a acestor metode: realitatea este simulată în cadrul orei de curs sau la seminar. Prin această metodă, complexitatea realităţii este redusă, totodată însă, modelul trebuie să rămână reprezentativ, adică să rămână, la bază, conform cu realitatea. Această situaţie de tensiune este proprie tuturor jocurilor de simulare.

În timp ce în cazul jocului pe planuri este, de regulă, vorba despre reprezentarea unei probleme politice (mai degrabă abstracte) în cadrul unei instituţii sau de pe o anumită poziţie, participanţii la un joc pe roluri se pun în pielea unei anumite persoane (mai degrabă concrete). Fireşte că cele două metode sunt strâns înrudite, existând multe locuri în care se deservesc de aceleaşi principii, de aceea am hotărât să le prezentăm împreună în cele ce urmează.
 

Jocul pe planuri presupune mai multe lucruri

Jocul pe planuri poate fi înţeles şi ca o variantă specială a jocului pe roluri: Conform acestei accepţiuni, jocurile pe planuri sunt "jocuri pe roluri mai complexe, care conţin antinomii clare de interese şi o presiune sporită în vederea luării deciziilor".

[din: Hilbert Meyer, Unterrichtsmethoden II: Praxisband, Frankfurt/Main 1987, p. 366]

Aşadar, în timp ce un joc pe roluri poate simula orice (un talkshow, un conflict în clasă etc.), jocurile pe planuri presupun mult mai multe lucruri: aici este nevoie de o controversă de ordin politic, de mai mulţi actori, reprezentanţii unor interese diverse şi, mai ales, de o situaţie decizională care poate fi simulată prin intermediul acestui joc pe planuri (o conferinţă, o şedinţă a consiliului comunal, o adunare generală ONU etc.). Conflictul va fi soluţionat în cadrul jocului, astfel încât simularea să rămână în memoria participanţilor ca având un caracter cât se poate de serios.
 

Scopul jocului pe planuri

"Scopul jocului pe planuri este de a transparentiza complexa realitate politică şi/sau socială, precum şi situaţiile şi procesele greu accesibile".

[din: Peter Massing, Planspiele und Entscheidungsspiele; în: Methodentraining für den Politikunterricht. Themen und Materialien, Bundeszentrale für politische Bildung, Bonn 2004, p. 165]

De regulă, jocurile pe planuri nu sunt puse în practică la începutul, ci mai degrabă spre finalul semestrului, când elevii au asimilat deja informaţii despre un anumit subiect. Jocurile pe planuri au o structură similară cu cea a jocurilor pe roluri, cuprinzând de obicei următoarele etape:
 

Cum se desfăşoară un joc pe planuri



4 etape

Materiale necesare jocurilor pe planuri

Succesul unui joc pe planuri depinde de calitatea materialelor folosite. Pentru desfăşurarea unui joc pe planuri sunt necesare cel puţin următoarele:
 

	Studiu de caz: aici este vorba de o introducere scurtă şi clară în problemă, care indică totodată şi actorii cei mai importanţi, precum şi interesele acestora.
	Instrucţiuni: acestea oferă informaţii generale privind modul de desfăşurare a jocului şi conţin problemele de planificare şi de decizie care trebuie negociate pe parcursul jocului. Şi acestea trebuie să fie scurte şi formulate pe înţelesul tuturor.
	Foaie de sarcină: în vreme ce toţi participanţii primesc acelaşi studiu de caz şi aceleaşi instrucţiuni, foile de sarcină sunt, bineînţeles, diferite pentru fiecare grupă. Aceste foi conţin rolul pe care trebuie să îl adopte fiecare grupă. În plus, foile de sarcină pot conţine indicaţii privind anumite activităţi posibile, prin intermediul cărora, actorul în cauză îşi poate urmări interesele pe parcursul jocului pe planuri. Foile de parcurs pot conţine şi informaţii suplimentare sau impulsuri privind instrucţiunile date.
	Materiale informaţionale: Al patrulea element esenţial îl constituie materialele ce conţin informaţiile necesare pentru constituirea unui fundament solid în ceea ce priveşte conţinutul jocului pe planuri. Informaţiile pot fi din cele mai diverse: extrase din surse primare, precum prevederi legale sau administrative; scrisori din partea autorităţilor reale sau inventate special pentru jocul pe planuri; grafice şi caricaturi; scrisori autentice sau inventate din partea cititorilor şi articole de ziar; fragmente din dicţionare, luări de poziţii reale din partea guvernului, a grupurilor de interese etc. Aceste materiale vor fi puse la dispoziţia tuturor grupelor. Pe foile de sarcină, grupele pot primi indicaţii privind informaţiile importante şi interesante pentru ele.

În afară de aceste materiale necesare jocului mai poate fi interesantă alegerea unor foi de eveniment, prin intermediul cărora, conducerea jocului să poată interveni asupra jocului pe parcursul acestuia. Un alt element, deseori prezent în jocurile pe planuri, sunt formularele de lucru, un mijloc de ordin tehnic de ajutor în faza de interacţiune. Aceste formulare pot apărea, de exemplu, sub forma unor protocoale de discuţii, în care grupele să noteze rezultatele negocierilor etc.
 

Unde poate fi folosit

"Implicarea într-un joc pe roluri presupune în primul rând analizarea problemelor, cumpănirea alternativelor, dezvoltarea strategiilor şi tacticilor, precum şi luarea unor decizii care să favorizeze realizarea obiectivelor propuse. Din acest motiv, jocurile pe planuri pot fi folosite acolo unde trebuie explicate procesele politice formale precum şi mecanismele sistemelor, unde trebuie ilustrate relaţiile de dependenţă ale indivizilor şi grupurilor faţă de structuri şi sisteme, precum şi interesele, structurile de putere şi mecanismele decizionale. De aceea, jocurile de planuri se concentrează întotdeauna asupra problemelor, şi nu asupra cunoştinţelor."

[din: Peter Massing, Planspiele und Entscheidungsspiele; în: Methodentraining für den Politikunterricht. Themen und Materialien, Bundeszentrale für politische Bildung, Bonn 2004, p. 165-166]
 

Avantajele jocului pe planuri

Atunci când reuşeşti să faci tu însuşi ceva, succesul educaţional este unul de durată. Iar acest lucru vine să încurajeze metodele bazate pe acţiune precum jocul pe planuri. În plus, deseori poate fi constatat un grad ridicat de motivare educaţională. Elevii sau participanţii la seminare cumulează în cadrul jocului pe planuri experienţe, de care nu ar putea beneficia altfel. Pe parcursul jocului pe planuri, ei exersează o serie de calificări-cheie, care le extinde considerabil competenţa democratică (soluţionarea conflictelor, recunoaşterea intereselor, definirea problemelor, formularea obiectivelor, luarea deciziilor, negocierea, discuţiile, analiza, cercetarea etc.).
 

Avantaje, dar şi pericole

Acestor avantaje li se opun însă şi o serie de pericole: "Bunăoară, există mereu tendinţa ca jocul pe planuri să fie transpus, într-o manieră cu totul necritică, asupra realităţii, astfel fiind mijlocită o imagine greşită a politicii, care conţine o serie de factori ce nu pot fi cuprinşi în cadrul jocului."

[din: Peter Massing, Planspiele und Entscheidungsspiele; în: Methodentraining für den Politikunterricht. Themen und Materialien, Bundeszentrale für politische Bildung, Bonn 2004, p. 166]

Jocurile pe planuri pot fi foarte simple sau, dimpotrivă, extrem de complexe. În primul dintre cazuri, realitatea nu este oglindită cum trebuie, iar în cel din urmă, exerciţiul eşuează din pricina complicaţiilor excesive. Jocurile pe planuri pun, fără îndoială, probleme mari profesorilor şi elevilor (din punct de vedere al conţinutului, metodei, al elementelor sociale), din această cauză, cadrele didactice neîncumetându-se să folosească această metodă.

Toate acestea pot duce la apariţia unui cerc vicios, care trebuie spart neapărat: "Elevii nu dispun de competenţe metodologice, sociale şi verbale, de aceea profesorii ezită să facă uz de aceste metode - consecinţa fatală a acestui fapt fiind că elevii nu îşi vor putea astfel însuşi niciodată aceste competenţe. Acest cerc vicios nu poate fi spart decât prin introducerea unor metode care să stimuleze activitatea."

[din: Peter Massing, Planspiele und Entscheidungsspiele; în: Methodentraining für den Politikunterricht. Themen und Materialien, Bundeszentrale für politische Bildung, Bonn 2004, p. 168]

În plus, trebuie să mai avem în vedere şi faptul că jocurile pe planuri nu pot fi implementate decât cu dificultate la ora de curs (consumă mult timp, este nevoie de mai multe săli de clasă, elevii se agită destul de mult etc.). Experienţa ne spune însă că eforturile depuse în acest sens merită. "Participanţii simt pe propria piele, prin confruntarea cu celelalte grupe, cum decurg interacţiunile sociale şi politice, de ce informaţii au nevoie pentru acţiunile lor şi ce fenomene şi structuri stimulează sau îngreunează procesul de găsire a unei soluţii. (...) Jocurile pe planuri stimulează elevii să înveţe într-o manieră completă şi să acţioneze în mod autonom. Ele oferă impulsuri semnificative în vederea găsirii unor soluţii creative, unor strategii de rezolvare a conflictelor sau a unor alternative decizionale."

[din: Günther Gugel, Praxis politischer Bildungsarbeit. Methoden und Arbeitshilfen, Institut für Friedenspädagogik Tübingen, ediţia a IV-a, 1996, p. 245, 247]