Obiectivele educaţiei politice

Educaţia politică mijloceşte informaţii fundamentale despre politică şi încearcă să trezească interesul elevilor pentru aceasta. Aceasta este condiţia de bază pentru îndeplinirea unor obiective mai greu de atins, mai ales în vederea dobândirii capacităţii de analiză şi de judecată individuală. O altă sarcină a educaţiei politice este de a se îngriji ca cetăţenii activi să dobândească şi să exerseze competenţele democratice (discuţii, mass-media, discursuri etc.).
 

Competenţa democratică trebuie exersată...

Aici intră în schemă metodele mai speciale, de activare, despre care vom vorbi în cadrul acest curs. Aceste metode au avantajul să corespundă chiar şi obiectivelor mai greu de atins, supraordonate, ale educaţiei politice. Ele nu contribuie doar la mijlocirea unor cunoştinţe - lucru pe care îl fac totuşi într-un mod cât se poate de durabil -, ele nu facilitează doar înţelegerea unor situaţii complexe -, ele servesc şi la exersarea acelor competenţe democratice despre care am tot vorbit.
 

... dar doar sub forma unor simulări

Trebuie însă să observăm aici că aceste competenţe nu pot fi exersate, în cadrul metodelor prezentate aici, decât într-un mod mai mult sau mai puţin "artificial". Cel care va reprezenta o anumită poziţie într-o dezbatere pro şi contra dintr-o sala de clasă, o va face numai într-un context foarte special şi limitat. Doar metoda "Proiect" poate contribui la reducerea distanţei faţă de "viaţa reală", în timp ce jocurile pe planuri sau pe roluri nu vor fi niciodată mai mult decât simple s. De aceea este important ca democraţia să nu fie doar predată în şcoli, indiferent de metodele folosite, ci şi pusă în practică. Despre această dimensiune va fi vorba în cursul 5.
 

Probleme

Vom reţine aşadar că metodele 'de acţiune', de tipul celor pe care le-am ales spre prezentare în cadrul acestui curs, îşi dovedesc fără îndoială avantajele. Totuşi, în ciuda tuturor acestor avantaje există şi unele probleme. În general, realizarea acestor metode presupune un angajament de proporţii din partea profesorilor sau a conducătorilor de seminar, pentru că implementarea lor presupune deseori extrem de multe pregătiri. În plus, este nevoie şi de mult curaj, pentru că fiecare joc pe planuri, fiecare dezbatere, poate fi şi un eşec. O altă problemă pot fi condiţiile-cadru (de ex. programa şcolară). Deseori se dovedeşte a fi chiar dificil să aduci la un numitor comun proiectele, jocurile pe roluri etc. cu aceste condiţii. În fine, trebuie să mai atragem atenţia şi asupra faptului că metodele prezentate aici consumă mult timp.