Cursul 4: Consecinţele globalizării

Globalizarea ne afectează pe toţi în mod direct. Unul dintre obiectivele acestui curs este de a demonstra acest lucru precum şi de a sublinia importanţa extraordinară care revine acestei tematici. În acest context, un rol important îl joacă o evaluare a chibzuită a oportunităţilor şi riscurilor pe care le presupune globalizare, distanţându-ne de tendinţele actuale de demonizare, sau, dimpotrivă, de preamărire a consecinţelor acestui fenomen.

Şi în cazul consecinţelor globalizării dezbaterile publice aduc în prim-plan diverse cuvinte la modă, care trebuie, la rândul lor, chestionate şi analizate. În schema de mai sus este prezentată o selecţie a acestor cuvinte, lista putând fi completată în funcţie de situaţiile şi punctele centrale aflate în discuţie. Punctul de plecare în acest capitol poate fi un articol din presa curentă sau un text de pe internet, pentru că subiectele de acest tip apar aproape zilnic.

Un aspect important pentru interpretarea acestor cuvinte-cheie poate fi găsit în Cursul 2, care vorbeşte despre dimensiunile globalizării. Aici s-a pus întrebarea ce aspecte şi din ce dimensiuni ţin de globalizare (puncte de intersecţie). În mod analogic, ne întrebăm aici care aspecte particulare ale acestor consecinţe nefaste pot fi puse pe seama globalizării şi pentru ce alte cauze mai sunt acestea hotărâtoare.

Astfel, în domeniul politicii sociale există nenumărate analize diferenţiate care urmăresc reţeaua strict cauzală „globalizare > concurenţă la nivelul local > „dumping“ social“ şi care încearcă totodată să explice în ce măsură sfera naţională de acţiune din politica socială este limitată de procesele de globalizare.

Comentarii cu privire la consecinţele globalizării

Fraza deseori citată, conform căreia naţiunile sunt prea mici pentru problemele mari, şi prea mari pentru problemele mici, provine dintr-un articol din anii 80 scris de Daniel Bell. Probleme globale precum efectul de seră nu pot fi soluţionate la nivelul unui singur stat, la fel cum nici problemele locale nu pot fi rezolvate în – să zicem - cadrul sistemului educaţional.

În consecinţă, statul naţional erodează. El nu dispare şi nici nu devine inutil, aşa cum se sugerează în multe comentarii, ci erodează. Apar astfel unele nivele suplimentare la care se pot rezolva problemele - atât superioare cât şi inferioare statului naţional. Graniţele nu demult rigide care delimitau teritoriul unei ţări, puterea statului şi puterea populaţiei devin astfel mai permeabile. În spatele dezbaterii despre „eroziunea statului naţional“ nu se ascunde aşadar nici mai mult, nici mai puţin, decât cele de mai sus. Această „eroziune“ transpare într-un mod deosebit de avansat în Europa UE. Aici, statele au transferat asupra unei organizaţii supranaţionale noi de la competenţe centrale până la suveranitatea monetară.

Aceste fenomene nu sunt însă noi – ele sunt cunoscute şi discutate începând din anii 70 sub termenul de „interdependenţă“ -, procesele s-au accelerat însă, atingând dimensiuni noi atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ. Aceasta este de fapt noutatea adusă de globalizare.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru celelalte aspecte menţionate în schemă. Atât deteriorarea mediului ambiant cât şi repartizarea nedreaptă existau încă cu mult înainte de a începe discuţiile despre globalizare. Aceste probleme s-au acutizat din pricina globalizării. Asupra acestui fapt încearcă să ne atragă atenţia şi mişcarea criticilor globalizării, care a reuşit să-şi atragă între timp un număr considerabil de susţinători (vezi şi pagina "ATTAC"). Pe de altă parte, globalizarea creează premisele pentru a putea reacţiona cum se cuvine, la nivel mondial, la anumite probleme de ordin global.

Creşterea capacităţii de concurenţă în cadrul competiţiei globale de la nivelul local, şi scăderea implicită a cheltuielilor presupuse de plata asigurărilor sociale (scăzând astfel şi cheltuielile salariale suplimentare), este văzută ca o necesitate, în special de către industrie, în timp ce sindicatele avertizează asupra pericolului provenit din aşa numitul „dumping social".

Cu siguranţă că salariaţii din India câştigă mai puţin decât cei din Europa şi că în această privinţă nu se va schimba mai nimic în viitorul apropiat. Acest lucru conferă întreprinderilor un potenţial considerabil de ameninţare: ei ar putea să ameninţe cu mutarea în „ţările mai ieftine“. Dar nici acest raport aparent clar nu ţine în faţa unei analize mai detaliate. Deciziile cu privire la alegerea locaţiei nu sunt luate numai pe baza cheltuielilor salariale. Alţi factori, ca de pildă nivelul de educaţie sau prezenţa pe diferite pieţe joacă, de asemenea, un rol important.

Globalizarea nu înseamnă că totul poate fi produs fără probleme în orice locaţie. Însă globalizarea poate fi instrumentalizată ca argument, respectiv ca element de susţinere în favoarea părăsirii unei anumite ţări.

[Autor: Ragnar Müller]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode