Ministrul de externe al Greciei, George Papandreou,
a declarat plenului că Grecia se simte responsabilă, ca gazdă a Jocurilor Olimpice din 2004,
să promoveze idealurile olimpice. “Sperăm
ca Atena să devină, în vara ce va veni, un far al păcii",
a spus ministrul. ”Haideţi să trimitem
prin
acest simbol internaţional al păcii mesajul unor jocuri paşnice
şi, nu în ultimul rând, a unei lumi mai liniştite.”
Adunarea Generală a ONU a
lansat pentru prima oară în 1993, o rezoluţie în care făcea
apel la instaurarea stării de armistiţiu pe timpul Jocurilor
Olimpice. Acest obicei, înrădăcinat încă din secolul al
optulea î. Hr. în tradiţia greacă sub numele de
„Ekecheiria“, urmărea să înlesnească sportivilor să
călătorească nevătămaţi pentru a putea
participa la Jocurile Olimpice. Pe
durata concursurilor domnea întotdeauna pacea: la începuturi, acestea
durau aprox. o lună, mai târziu chiar şi trei luni. În toată
această perioadă, spectatorii, demnitarii şi sportivii
puteau lua nestingheriţi calea spre Olimpia, chiar dacă drumul
lor se intersecta cu state cu care propria ţară se afla în război.
Această lege a fost respectată de întrega lume greacă.
Pentru
ca această
tradiţie să poată fi continuată şi în prezent,
în lumea întreagă, în iulie 2000 a fost înfiinţat la Atena
„Centrul Internaţional
pentru Pace Olimpică". În
plus, Declaraţia Mileniului emisă de Naţiunile Unite la 8
septembrie 2000 conţinea următorul imbold:“Invităm
insistent statele membre să sprijine, atât la nivel individual cât
şi colectiv, astăzi şi pe viitor,
pacea olimpică şi Comitetul Olimpic Internaţional,
în eforturile sale de a promova principiul păcii şi al înţelegerii
dintre oameni prin sport, precum şi idealurile olimpice.“
Toate
aceste iniţiative au fost
necesare, pentru că înaintea Jocurilor de Iarnă din 2002 de la
Salt Like City, SUA refuzaseră să declare stare de armistiţiu.
Motivul acestei decizii erau atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001
şi „Războiul împotriva Terorismului“, al cărui desfăşurare
nu trebuia, în viziunea SUA, stingherită în nici un fel.
Colin
Powel, ministrul american de externe
de la acea vreme limita pe atunci dramatic viziunea olimpică asupra păcii:
„Apelul nostru întru Pace Olimpică nu poate garanta starea de
pace, el fiind valabil numai la faţa locului şi în ceea ce
priveşte transporturile“.
[Brot für die Welt / Nationales
Olympisches Komitee / Deutsche UNESCO-Kommission (ed.): Fair Play for Fair
Life 2004, Stuttgart 2004] |
|
Despre
importanţa Păcii Olimpice
„Mesajul
de pace
şi încercarea de a face armele să tacă măcar
vreme de 16 zile, sunt aspecte extrem de relevante politic, iar
aceasta, din trei motive.
În
primul rând, ele pot oferi, măcar pentru un scurt timp,
oamenilor ce locuiesc în regiunile aflate în război ocazia
efemeră de a dormi liniştiţi.
În al
doilea rând, aceste aspecte arată comunităţilor
implicate în diverse războaie faptul că există
posibilitatea unei convieţuiri paşnice şi a unor
alternative.
În al
treilea rând, ele pot crea un acord între părţile aflate
în război în ceea ce priveşte unele valori importante,
acord ce ar putea duce, pe viitor, la dezvoltarea comună a
normelor.
În acest context este însă
central faptul că nu numai
statele se obligă să
respecte această stare de armistiţiu. Pentru că astăzi,
mai mult decât oricând, edictul internaţional de renunţare
la acte de violenţă trebuie să vizeze şi actorii
sociali.
De
aceea, chemarea la pace oferă oamenilor şansa de a iniţia
contacte cu trupele de terorişti, obligându-i pe aceştia -
poate pentru prima oară - să respecte o normă trans-naţională.
Ce ar spune oare Osama bin Laden?
Organizaţia Naţiunilor Unite şi Liga Statelor Arabe,
precum şi Conferinţa Statelor Islamice ar trebui să se
îngrijească ca această pledoarie să-l ajungă, atât
pe el, cât şi pe mulţi alţii. Ce ar mai avea apoi de
zis preşedintele Bush?
Din păcate, ideea Păcii Olimpice va rămâne pentru întotdeauna
doar o utopie, pentru că calculele politice şi militare sunt
(încă) prea puternice.“
[Dr. Thomas Nielebock, cercetător
în domeniul păcii la Universitatea din Tübingen] |
|
