Interconectarea microstructurii cu macrostructura: Detectarea cauzelor disconcordanţei şi ale violenţei, a condiţiilor pentru instalarea păcii şi a posibilităţilor de dezvoltare civilă se face în mod consecvent atât la nivelul societăţii, cât şi la nivel internaţional, pentru a scoate în evidenţă structurile de interdependenţă.

Holism: Interacţiunea dintre nivelul individual şi cel colectiv, între nivelul personal şi cel politic este luată în considerare în mod sistematic la iniţierea şi supervizarea proceselor de învăţare.

Schimbul de perspective: Perspectiva „de jos“ presupune întotdeauna că şi alte puncte de vedere şi „contra-informaţii“ sunt parte naturală şi importantă a ciocnirilor funcţionale.

Diferenţierea termenului de pace: Scepticismul manifestat faţă de „ideile ordonate“ şi de definiţiile date termenului de pace face posibilă dezvoltarea unor viziuni proprii, dând frâu liber creativităţii.

Gândirea în alternative: Scepticismul manifestat faţă de doctrinele politice care încearcă să convingă lumea că uzul de forţă (şi războaiele) sunt totuşi necesare în anumite situaţii pentru a restabili „ordinea“ (combaterea terorismului, reducerea ameninţărilor, protejarea intereselor legitime...) ne învaţă cum să gândim în alternative.

Auto-reflecţie: Examinarea critică şi programatică a realităţii percepute include şi propriile puncte de vedere şi stimulează capacitatea persoanei de auto-critică.

Raporturile cu ştiinţa: Apropierea de domeniul de cercetare "pace" şi "conflicte", cu rezultatele sale nu întotdeauna clare, dar care constituie întotdeauna o sursă de inspiraţie, face posibilă fundamentarea ştiinţifică a domeniului practic.

Perspectivă: Perspectivele de viitor schiţează viziuni asupra modului în care ar putea arăta o altă formă de convieţuire, mai paşnică, lipsită de violenţă, în care domneşte dreptatea socială.

Non-violenţă: Încrederea în puterea non-violenţei, non-violenţa nu ca slăbiciune, ci ca forţă, împreună cu deconspirarea unor metode concrete, a posibilităţilor de acţiune şi a experienţelor cumulate în domeniul conflictelor civile, duce la formularea unor principii umanitare de acţiune.

Longevitate: Convingerea că metodele pedagogice trebuie să aibă o perspectivă temporală largă, precum şi realizarea faptului că propriile metode sunt limitate, protejează faţă de resemnare şi face posibile procedurile realiste.

Omogenitate cale aleasă-scop: Convingerea că scopul, conţinutul şi metoda sunt elemente interconectate în cadrul activităţilor educaţionale, sporeşte credibilitatea şi constituie modelul pentru demersurile metodice şi didactice.