|
| |
 |
Formele de violenţă directă
sunt recunoscute întotdeauna ca atare. Există însă şi forme
mai ascunse de violenţă, este de părere cercetătorul în
domeniu păcii, Johan Galtung: "De aceea, cercetarea în
domeniul păcii necesită dezvoltarea unei tipologii a violenţei,
aşa cum este patologia pentru domeniul sănătăţii." Galtung
înţelege violenţa după cum urmează:
"Eu înţeleg violenţa ca pe o deteriorare a nevoilor
fundamentale omeneşti ce poate fi evitată sau, la modul mai
general, o deteriorare a vieţii, care scade gradul la
care oamenii sunt capabili să-şi îndeplinească nevoile la un
nivel sun cel
potenţial posibil. Şi ameninţarea cu violenţa
este tot violenţă."
[Johan Galtung, Kulturelle Gewalt; în:
Der Bürger im Staat 43, 2/1993, p. 106]
Acest înţeles dat violenţei
depăşeşte cu mult violenţa directă exercitată
de o persoană sau mai multe asupra altor persoane. Pe lângă
violenţa directă, Galtung atrage atenţia asupra unei alte
forme de violenţă, violenţa structurală, care nu
este exercitată de către persoane şi care este ascunsă
într-o oarecare măsură în spatele unor structuri. Să ne gândim
aici, de exemplu, la nedreptăţile din sistemul mondial al
schimbului de mărfuri, care fac ca mulţi oameni să moară
de foame în fiecare an.
|
Autorii unui articol enciclopedic încearcă
să explice la rândul lor mult-discutatul concept de "violenţă
structurală": "Violenţa
este parte constitutivă a sistemului social şi iese la lumină
atunci când apar raporturi inegale de forţă şi, implicit, şanse
inegale de viaţă (de ex. inechitatea distribuirii veniturilor, a
şanselor de educaţie etc.). Galtung foloseşte termenul de violenţă
structurală în mod sinonim cu termenul de „nedreptate socială“.
În acest sens, analiza lui Galtung se potriveşte cu critica adusă
capitalismului în ţările în curs de dezvoltare. Ea legitimează
lupta împotriva unor sisteme sociale nedrepte (gherilă etc.), chiar dacă
acestea renunţă în mare măsură la mijloace directe de
oprimare."
[din: Dieter Nohlen (ed.):
Lexikon Dritte Welt, Länder, Organisationen, Theorien, Begriffe, Personen,
Reinbek 1991, p. 621-622]
Luând ca reper definiţia lui
Galtung a violenţei ("deteriorarea nevoilor fundamentale ale oamenilor")
şi adăugând patru grupe noi de nevoi la cele două deja cunoscute,
vom avea următoarea tipologie:
|
Tipologia violenţei după Galtung |
Grupe
de nevoi |
|
supravieţuire
(negare: moarte) |
bunăstare
(negare: sărăcie, boală) |
identitate
/ scop
(negare: înstrăinare) |
libertate
(negare: oprimare) |
Violenţă directă |
asasinate |
rănire,
asediu, sancţiuni, sărăcie |
de-socializare,
re-socializare, cetăţeni de mâna a doua |
reprimare,
închisoare, expulzare, deportare |
|
Violenţă
structurală |
exploatare
A |
exploatare
B |
penetrare,
segmentare |
marginalizare,
fragmentare |
În anii 90,
Galtung a mai adăugat o categorie tipologiei sale, introducând conceptul
de violenţă culturală: "Prin violenţă
culturală înţelegem acele aspecte ale culturii care pot fi folosite
pentru a justifica sau legitimiza violenţa directă sau structurală.
Stelele şi dungile, secerile şi ciocanele, crucile, steagurile,
imnurile şi paradele militare precum şi omniprezentul portret al
conducătorului, discursurile aprinse şi posterele - toate sunt incluse
în această categorie."
[Johan Galtung, Kulturelle Gewalt;
în: Der Bürger im Staat 43, 2/1993, p. 106]
Am văzut cum arată tipologia violenţei după Galtung, dar ce
înseamnă termenii din rândul inferior al tabelei - ce este exploatarea (A
şi B), ce sunt penetrarea şi segmentarea, marginalizarea şi
fragmentarea? Galtung explică:
"Pentru a putea să discutăm categoriile violenţei
structurale trebuie să dispunem de unele cunoştinţe în ceea ce
priveşte structura violenţei, precum şi să avem un vocabular
potrivit pentru a putea identifica toate aspectele acestei structuri şi de
a vedea ce relaţii au acestea cu categoriile de nevoi. În ceea ce mă
priveşte, exploatarea constituie nucleul unei structuri arhetipale a violenţei.
Acest lucru nu înseamnă nimic altceva decât că unii oameni, mai
precis aşa numiţii topdogs, profită mai mult de pe urma
interacţiunii care are loc în această structură (...) decât alţii,
aşa numiţii underdogs (...).
Pentru a folosi un eufemism, ceea ce rezultă este un 'schimb inegal'. Aşa
numiţii underdogs pot fi de fapt atât de dezavantajaţi încât
să moară de pe urma acestui lucru (de foame sau de pe urma molimelor):
Aceasta este exploatarea de tip A. Al doilea tip de exploatare (B) înseamnă
a lăsa underdogs pradă unei stări permanente şi
nedorite de sărăcie, care include în mod normal cazurile de subnutriţie
şi de boală. Toate acestea se petrec în cadrul unor structuri
complexe şi la sfârşitul unor înlănţuiri şi cicluri
cauzale extrem de lungi şi de ramificate.
O structură de violenţă nu îşi lasă amprenta numai pe
corpul omenesc, ci şi asupra minţii şi sufletului uman. Următorii
patru termeni pot fi înţeleşi ca părţi constitutive ale
exploatării sau ca componente cu valoare de amplificare conţinute de
structură. Funcţia lor este de a împiedica formarea conştiinţei
şi mobilizarea conştiinţei, două ingrediente esenţiale
pentru o luptă eficientă împotriva exploatării.
Conştiinţa underdog este penetrată de
elementele ideologiei topdog, această penetrare fiind însoţită
şi de o segmentare care nu deschide underdog decât o
viziune limitată a realităţii. Segmentarea este rezultatul a două
procese, marginalizarea şi fragmentarea. Underdogs
sunt împinşi spre margini, fiind condamnaţi să fie
nesemnificativi, despărţindu-i şi ţinându-i departe unii de
ceilalţi.
Aceste patru concepte descriu de fapt formele violenţei structurale. Ele
apar şi în legătură cu problema sexelor - chiar şi
atunci când rata mortalităţii şi a bolilor în rândul femeilor
nu este foarte crescută, sau chiar mai scăzută decât în cazul bărbaţilor.
Pe scurt, ca forme ale violenţei, exploatarea şi oprimarea merg mână
în mână, dar nu sunt identice."
[Johan Galtung, Kulturelle Gewalt; în: Der Bürger im Staat 43, 2/1993,
p. 107]
|
„Prin diferenţierea
fundamentală dintre violenţa personală şi cea
structurală, violenţa dobândeşte un dublu aspect. La fel
se întâmplă şi cu pacea, percepută ca absenţă
a violenţei. O concepţie extinsă al violenţei duce
la o concepţie extinsă a păcii: pacea definită ca
absenţă a violenţei personale şi ca absenţă
a violenţei structurală. Definim aceste două forme ca
pace negativă, respectiv ca pace pozitivă.“ [Johan Galtung] |
[Autor: Ragnar Müller]
[începutul
paginii]
|
