Cauzele războiului
sunt repartizate pe trei nivele separate: nivelul individual, cel social şi
cel internaţional. Strategiile de pace trebuie aşadar dezvoltate
pentru fiecare nivel în parte.
În ceea ce priveşte nivelul individului, factorul decisiv este
ameliorarea educaţiei. În Preambulul Constituţiei UNESCO
din anul 1945 stau scrise următoarele: "Pentru
că războaiele încep în minţile oamenilor, şi preocuparea
pentru pace trebuie să se nască tot în minţile oamenilor".
Educaţia pentru pace are un rol deosebit de important în acest sens.
Sarcinile şi obiectivele educaţiei pentru pace vor fi discutate mai pe
larg în cursul. O componentă importantă a educaţiei pentru pace este, în
afară de înlăturarea "deficitelor individuale de pace",
precum prejudecăţile, şi mijlocirea de informaţii cu privire
la modul de funcţionare al diverselor societăţi (nivelul 2)
şi al sistemului internaţional (nivelul 3). Acest lucru arată cât
de strâns conectate sunt nivele cauzelor războaielor şi, implicit,
cele ale strategiilor de pace.
Cât despre nivelul societăţii, o democratizare de
succes este, fără îndoială, cea mai eficientă strategie de
pace. Unul dintre cele mai solide argumente ale cercetării din domeniul păcii
şi conflictelor este faptul că democraţiile nu vor purta aproape
niciodată războaie între ele. Argumentul clasic pentru tendinţa
de soluţionare paşnică a conflictelor în cadrul democraţiilor,
aşa cum a fost formulat el de filosofi precum
Immanuel Kant (în scrierea sa "Despre pacea veşnică"), sună
după cum urmează: dacă nu regii, ci toţi cetăţenii
vor hotărî dacă să pornească sau nu un război, atunci
o decizie în favoarea războiului va deveni improbabilă, pentru cetăţenii
sunt cei care sunt afectaţi cel mai mult de războaie (vezi şi
textul "Democratizarea ca
strategie de pace").
O altă strategie de pace, plasată undeva între nivelul social şi
cel internaţional, este ridicarea nivelului de trai. Sărăcia
şi distribuţia nedreaptă a bunurilor sunt cauze importante ale războaielor.
Cine posedă mai mult are şi mai multe de pierdut într-un război.
Această strategie nu prea poate fi limitată (iar în epoca globalizării,
chiar deloc) la nivelul social. Un factor esenţial pentru ridicarea
nivelului de trai este comerţul liber, efectele pacifiste ale
schimbului şi ale unor strânse relaţii comerciale fiind
incontestabile.
Nivelul sistemului internaţional are o pondere deosebită în
cadrul cercetării în domeniul păcii
şi conflictelor. De aceea, strategiile de pace ce revin acestui nivel
se vor afla, în acest capitol, în centrul atenţiei noastre.
Problema fundamentală aici este însă că - spre deosebire de
nivelul social - nu există o instanţă care să deţină
monopolul asupra uzului legitim de forţă. Cu alte cuvinte: nu există
o lume-stat şi nici cineva care să oblige statele să se comporte
conform normelor, aşa cum o face statul cu cetăţenii săi.
Din acest motiv, ştiinţele politice vorbesc despre o
"stare naturală anarhică" în cadrul sistemului des internaţional.
Sarcina strategiilor de pace este astfel să limiteze starea naturală
şi nesiguranţa rezultată din aceasta.
Cercetătorul Ernst-Otto Czempiel a explicat, în acest sens, că "uzul
de forţă sau ameninţarea cu uzul de forţă rezultă
în primul rând din situaţia anarhică care domneşte în sistemul
internaţional, care, în ciuda împărţirii în ordini, rămâne
totuşi în continuare de necuprins. Siguranţa membrilor sistemului
este, prin urmare, potenţial periclitată; şi pentru a garanta
această siguranţă, sistemele politice se simt nevoite să facă
uz de forţă. (...) Dacă sistemele politice ar renunţa însă
la uzul de forţe militare, ele ar trebuie să o înlocuiască pe
aceasta cu alte forme menite să producă siguranţă. Această
problematică s-a aflat permanent pe agenda teoreticienilor păcii, aceştia
propunând două variante de soluţionare (...): dreptul internaţional
şi în special organizaţiile i -
acestea erau singurele care puteau avea o influenţă asupra interacţiunilor
dintre sistemele politice. Politica pacifistă are rolul de a dezvolta
aceste elemente, de-a le fortifica puterea de influenţă asupra interacţiunilor
şi de a înlătura astfel cauzele care ar putea duce la uzul de forţă
militară.
O politică pacifistă care doreşte să instituie modelul
procesual al reducerii numărului situaţiilor în care se face uz de
forţă militară şi de creştere a numărului celor în
care se impune o mai justă metodă de distribuţie, are nevoie în
primul rând de slăbirea trăsăturii caracteristice a sistemului
internaţional, apoi de constituirea unor structuri economice şi de
suveranitate, care să elimine motivele care stau la baza uzului de forţă
militară."
[din:
Ernst-Otto Czempiel: Friedensstrategien, Systemwandel durch Internationale
Organisationen, Demokratisierung und Wirtschaft, Paderborn 1986, p. 60-62]
Rezumând, Czempiel scria despre cele două strategii de pace din sistemul
internaţional că "dreptul internaţional nu a eliminat întru
totul uzul de forţă şi nici nu a încercat să facă
acest lucru până în 1945. El s-a limitat doar la a „proteja“ războiul
(Carl Schmitt). Conceptualizarea şi constituirea Organizaţiei internaţionale
au avut ca scop, în schimb, eliminarea sau măcar scăderea numărului
violenţelor. Acestea urmau a fi înlocuite de compromis şi negociere,
eventual chiar şi jurisdicţie. Organizaţia internaţională
nu a luat locul sistemului internaţional şi a nesiguranţelor
sale, cauzatoare de violenţe, dar a reuşit totuşi să le
reducă. Prin întrunirea permanentă, instituţionalizată, a
tuturor participanţilor, comportamentul acestora urma a deveni mai
transparent, nesiguranţele ne mai constituind o problemă. Forma
organizată de cooperare mai exprima, în plus, şi disponibilitatea
ţărilor de a acorda fiecărui participant dreptul la existenţă;
aşa s-a ajuns la demolarea uneia dintre cauzele violenţelor."
[din: Ernst-Otto Czempiel:
Friedensstrategien, Systemwandel durch Internationale Organisationen,
Demokratisierung und Wirtschaft, Paderborn 1986, p. 39]
Ambelor elemente - dreptului internaţional şi organizaţiilor
internaţionale - le sunt dedicate capitole speciale, în care ne vom ocupa
cu felul în care au apărut şi s-au dezvoltat aceste strategii de pace.
Alte informaţii privind strategiile de pace:
