|
| |
Cum poate fi
explicat comportamentul agresiv? - În psihologie există două
teorii clasice:
Teoria impulsului şi Teoria
frustrării, prezentate pe o
pagină separată. În următorul
pasaj vom vorbi despre o teorie mai generală care poate fi folosită şi
pentru a explica faptele de agresiune - Teoria cognitivă.
"În vreme ce teoria impulsului şi teoria frustrării atrag în ecuaţie,
fiecare în parte, câte un alt factor specific pentru a
explica fenomenul agresivităţii, teoria cognitivă explică agresiunea pe baza unor principii valabile şi pentru alte
tipuri de comportamente. Învăţatul este un fenomen fundamental
- modificarea dispoziţiilor personale (cunoştinţe, atitudini,
capacităţi etc.) pe baza experienţei. Din punct de
vedere psihologic, învăţatul nu este un fenomen unitar; există
mai multe tipuri de procese cognitive.
Dar şi ceea ce este învăţat poate fi foarte diferit:
cine sunt vinovaţii, cum se foloseşte o armă, cui trebuie dată
ascultare - toate acestea sunt lucruri care trebuie învăţate. De
aceea, 'învăţatul' ca explicaţie a fenomenului de agresiune
poate fi diferit de la un caz la altul, teoria cognitivă fiind în acest
doar un termen colectiv pentru un spectru larg de explicaţii. Următoarele
tipuri de învăţat par să aibă o importanţă
deosebită pentru tema 'agresiune':
 |
Învăţatul după
un model. Acest principiu este accesibil tuturor oamenilor: adoptăm un
comportament nou observându-i pe ceilalţi. Deseori, comportamentul
observat este doar înregistrat în minte, uneori este însă şi imitat.
Modelele cele mai importante sunt de regulă proprii părinţi,
cercul de prieteni şi alte 'persoane de referinţă' importante. În
plus, mai există şi posibilitatea ca mass-media să
mijlocească modele comportamentale agresive (dar şi pro-sociale etc.).
|
|
Învăţatul din
succese şi eşecuri. În acest caz, individul trage învăţăminte
de pe urma consecinţelor acţiunilor sale. Succesul unui comportament
agresiv este de exemplu impunerea propriei persoane prin intermediul unui cuvânt
care simbolizează puterea, îmbogăţirea prin uz de violenţă,
dobândirea atenţiei mass-mediei sau a propriului grup prin violenţă,
sau aplicarea sintagmei 'ochi pentru ochi'. Impunerea propriei persoane şi
câştigul material, recunoaşterea şi auto-apărarea sunt aşadar
considerate a fi succese deosebit de importante, obţinute de pe urma
actelor de agresiune. În plus mai există şi anumite efecte interne
deosebit de plăcute precum excitarea nervoasă (vezi hooligans
în fotbal) şi auto-aprecierile pozitive (de ex. mândria privind
propria putere sau propriul curaj). În timp ce învăţatul după
modele ne intermediază noi modele comportamentale, succesele ne 'învaţă'
să ne folosim de anumite comportamente în situaţii pe care le
considerăm 'promiţătoare' şi de succes. Atunci când
comportamentele agresive nu au succes sau au consecinţe negative, ele vor
apărea cu mult mai rar pe viitor.
|
|
Învăţatul cognitiv,
învăţatul în sensul acumulării de cunoştinţe. În
acest caz sunt învăţaţi termenii, modelele de gândire,
planurile şi metodele de acţiune relevante în ceea ce priveşte
agresiunea. Oamenii învaţă de exemplu cuvinte precum 'auto-apărare',
'duşman' sau 'onoare' şi ce pot însemna acestea pentru felul în care
vor acţiona ei (...). Ei mai învaţă aici cum să îşi
înşele adversarul şi cum să facă uz de arme. Aceste cunoştinţe
şi convingeri pot determina, pe de o parte, felul în care privim
lucrurile, iar pe de cealaltă parte, ele ne pot conduce acţiunile.
|
Teoria cognitivă oferă o
serie largă de concluzii privind eliminarea comportamentelor agresive.
Pentru că prin intermediul modelelor, al succeselor şi eşecurilor
şi al metodei cognitive, oamenii îşi pot dezvolta şi modele
comportamentale şi de gândire alternative, neagresive - iar acest
lucru chiar se întâmplă, într-o mai mică sau mai mare măsură
în cazul fiecărei fiinţe umane. Acest tip de învăţare
poate fi promovat în mod sistematic prin educaţie, formare şi terapie.
Este, de exemplu, posibilă indicarea şi explicarea metodelor raţionale
de tratare a conflictelor prin intermediul jocurilor pe roluri. Copiii pot fi 'răsplătiţi'
cu atenţie şi dragoste atunci când sunt cuminţi, când îşi
formulează în mod corect rugăminţile sau când ştiu să
argumenteze sau pot fi ignoraţi atunci când ţipă furioşi,
se vaită etc. Ne putem întreba pe noi înşine sau îi putem întreba
pe alţii 'cum rezolvăm problema?' (în loc să de 'cine este de
vină?') ş.a.m.d. (...).
Oamenii de ştiinţă au căzut de acord asupra faptului că
comportamentul concret şi procesele interne ce stau la baza acestuia depind
atât de persoana în cauză când şi de situaţia respectivă, adică atât de factori interni, cât şi externi.
În timp ce teoria impulsului trece într-o mare măsură cu vederea
factorii externi, iar teoriile iniţiale ale frustrării îi
suprasolicită (evenimente frustrante ca declanşatori), versiunile
moderne ale teoriei frustrărilor şi ale teoriei cognitive adoptă
o poziţie intermediară. Doar aşa poate fi explicat cum acelaşi
om se poate comporta, în funcţie de situaţie, de prezenţa
anumitor persoane etc., agresiv sau paşnic (influenţa situaţiei),
şi că, pe de o altă parte, în situaţii similare, oameni
diferiţi se comportă în moduri diferite (influenţa persoanei).
Oamenii se deosebesc unii de alţii mai ales în ceea ce priveşte motivele
pe care le au pentru a se comporta agresiv (înclinaţie spre atitudini răzbunătoare,
lăcomie de bani etc.), inhibiţiile faţă de agresiune
şi repertoriul lor comportamental (stăpânirea comportamentelor
agresive şi alternative). Aceşti factori personali determină împreună
agresivitatea vizibilă a unui om.
[din: Hans-Peter Nolting, Aggression
ist nicht gleich Aggression. Ein Überblick aus psychologischer Sicht; în: Der
Bürger im Staat 43, 2/1993, p. 93]
[începutul
paginii]
|
