|
| |
|
|
Imaginea
de mai sus a fost folosită de noi de mai multe ori în cadrul acestui curs
pentru a
oferi un fundal ştiinţific pentru educaţia pentru pace. În
această imagine am încercat să punem în relaţie noţiuni
precum 'război şi pace', 'violenţă şi conflict'.
Continuumul dintre război şi pace conţine toate
"stările de agregare", care pot exista în politica internaţională.
În acest context, războiul este un caz extrem, marcat de un grad sporit de
violenţă. Pacea este cazul extrem aflat la polul opus, caracterizat de
soluţii de aplanare a conflictelor (cu totul) non-violente. Între aceşti
doi poli se află multe alte stări de agregare, fiecare purtând
propria măsură de violenţă.
Este esenţial să înţelegem în acest punct că vor exista mereu
conflictele, pe timp de război, dar şi de pace. Conflictele sunt o
parte inerentă a vieţii sociale, neconstituind de fapt o problemă.
Ele constituie într-o oarecare măsură fundalul invizibil pe care se
desfăşoară continuumul menţionat mai sus. Prin urmare,
politica şi educaţia pentru pace nu au ca scop împiedicarea
izbucnirii conflictelor. Pentru că acest lucru nu ar avea nici un sens.
Politica şi educaţia pentru pace îşi propun să soluţioneze
conflictele în mod non-violent. Cu alte cuvinte, vorbim despre o civilizare a
conflictului, aşa cum apare el în schema de mai sus.
În textul următor se vorbeşte despre noţiunea "conflict"
dintr-o perspectivă ştiinţifică:
"Prin conflict
în
sens restrâns, „obiectiv“, cercetarea în domeniul păcii şi conflictelor înţelege
(...) o diferenţă
ireconciliabilă de poziţii
într-o chestiune anume care face obiectul
conflictului. Aici poate fi vorba
despre un obiect real, de ex. proverbialul măr al discordiei pe care şi-l
dispută doi copii, sau poate fi vorba despre o chestiune abstractă -
de ex. reglementarea legală a avorturilor. Vom vedea că, dacă
privim conflictele în acest fel, ele sunt inevitabil legate de viaţa
socială, fiind resimţite ca un lucru „firesc“, nici pozitiv şi
nici negativ. Conflictele sociale devin manifeste (deschise)
prin comportamentul
conflictual al cel puţin uneia dintre părţile implicate în
conflict. Din comportamentul conflictual al tuturor părţilor implicate
rezultă felul
în care decurge conflictul.
Distingem, în acest sens, între forme paşnice şi forme violente.
Comportamentul constituie cel de-al doilea colţ al triunghiului conceptual,
propus de cercetătorul Johan Galtung
(1978) ca mod de conceptualizare a „conflictului“ (...).
|
 |
Cel
de-al treilea „colţ“
reprezintă „atitudinea“,
atitudinea
actorilor faţă de obiectul conflictului, faţă de ceilalţi
actori şi comportamentul lor conflictual. Exemple pentru o atitudine emoţională
faţă de obiectul conflictului se regăsesc, la nivelul politicii
interne, în disputa privind avorturile, iar în politica internaţională,
în disputa privind Ierusalimul, care are o valoare simbolică la fel de
mare pentru toate părţile implicate în conflict. Un exemplu pentru
efectul de acutizare a conflictului al atitudinii faţă de celelalte părţi
şi faţă de comportamentul acestora este faptul că, în cazul
conflictelor cu un curs violent, adversarul este văzut ca ne-om, ba chiar
ca sub-om, faptele sale fiind considerate barbare, chiar dacă este posibil
ca acestea să nu fie cu nimic diferite de cele proprii."
[din:
Martin List ş.a.: Internationale Politik. Probleme und Grundbegriffe, Opladen
1995, p. 111]
Un alt text este dedicat subiectului "Civilizarea
conflictului"
...
[Autor: Ragnar Müller]
[începutul
paginii]
|
