|
| |
Michael Zürn
prezintă în textul de mai jos hexagonul civilizator, un element
central în studiile celebrului cercetător în domeniul păcii,
Dieter Senghaas. Aspectul civilizării joacă un rol important
şi în continuumul război-pace, la care vom face referire de mai multe
ori în cadrul acestui curs:
|
 |
Dar
ce este civilizarea? Senghaas a încercat să răspundă
la această întrebare. Teoria păcii formulată de el, în care
pacea este înţeleasă ca un proiect de civilizare este rezumată
în cele ce urmează:
"În ceea ce priveşte acest tip configurativ de gândire, o conducere
de succes, care înţelege să atingă, respectiv să se apropie de valorile fundamentale ale societăţii şi convieţuirea
paşnică dintre oameni sunt unul şi acelaşi lucru.
Obiectivele conducerii (...) sunt totodată şi condiţii propice
pentru instaurarea păcii. Diferitele obiective ale statului şi ale
conducerii sale sunt schiţate cu ajutorul „hexagonului civilizator“ al
lui Senghaas, care demonstrează o ordine internă bună şi
funcţională şi una externă, capabilă să menţină
idealul păcii. (...)
O stare în care pacea lipseşte în mod organizat nu poate fi depăşită
decât în cursul unui proiect de civilizare. Cele mai importante aspecte
asociate cu proiectul de civilizare al păcii devin evidente la o observare
atentă a acelor condiţii care au făcut posibilă pacea
internă în societăţile industrializate de tip occidental.
Senghaas a dorit să elaboreze un concept al păcii mai larg, fără
să se lase prins însă în capcana conceptelor asociate cu perechea de
termeni
„pace negativă“ (= absenţa războiului) şi „pace
pozitivă“ (= absenţa violenţei structurale). Acesta a fost
motivul pentru care a dezvoltat acest hexagon civilizator.
Conform acestei perspective, pacea va domni doar atunci când există o
constelaţie de condiţii care se sprijină reciproc
(...).
|
|
Cele
şase colţuri ale acestui hexagon civilizator pot
fi descrise după cum urmează:
1) Esenţiale pentru proiectul de civilizare sunt de-privatizarea
violenţei şi constituirea unui monopol de putere legitim. Fără „dezarmarea cetăţenilor“ nu poate
(...) exista o pace de durată.
2) Controlul monopolului de putere
şi constituirea statului de drept sunt alte două premise
pentru ca monopolul agresiunii deţinut de stat să nu fie folosit în
mod despotic.
3) Prin creşterea relaţiilor de interdependenţă şi prin
de-privatizarea violenţei apare şi un control
sporit al afectelor de toate părţile - fapt descris şi de Norbert Elias
ca „proces de civilizare“. Prin urmare, acest lucru poate duce şi la
apariţia unor „sfere emoţionale“, care depăşesc limitele
locale şi care rezultă într-o „identitate naţională".
4) Astfel este stabilită şi baza pentru participarea
democratică
la procesele decizionale publice.
5) Un alt element este dreptatea
socială. Consolidarea
materială a statului de drept este o condiţie constitutivă pentru
capacitatea de supravieţuire a ordinilor de drept şi, implicit, a păcii
interne.
6) În fine,
o cultură constructivă
a conflictelor, disponibilitatea
de a trata în mod productiv conflictelor şi capacitatea de a face
compromisuri reprezintă ultimul colţ al hexagonului.
Pacea ca proiect de civilizare devine astfel dorinţa oamenilor de a atinge
o ordine legitimă şi dreaptă. În acest sens, civilizarea reuşită
şi pacea sunt
„fapte identice“. Pacea înţeleasă în acest fel nu este o stare
naturală. „Ea trebuie creată.“ Sau:
„Atunci când vrem să avem o pace în sensul civilizării politicii (...),
atunci trebuie să pregătim această pace: Si vis pacem,
para pacem.“"
[din: Michael Zürn: Vom Nationalstaat
lernen, Das zivilisatorische Hexagon in der Weltinnenpolitik, în: Ulrich Menzel
(ed.): Vom Ewigen Frieden und vom Wohlstand der Nationen, Frankfurt am Main
2000, p. 21-25]
[începutul
paginii]
|
