|
| |
 |
Odată cu
constituirea Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1945
s-a încheiat lungul proces de ostracizare a războiului din dreptul
internaţional: "Sporirea conştiinţei
de sine declanşate de cel de-al Doilea Război Mondial a avut mai
apoi ca efect faptul
că, sub conducerea Statelor Unite, Carta Naţiunilor Unite nu a
interzis în Art. 2, Alin. 4 numai războiul, ci şi orice formă
de utilizare a forţelor militare, înlocuindu-le, în Capitolele VI
şi VII cu mecanisme de reglementare. Carta a fost considerată pe bună
dreptate 'momentul de răscruce' din dreptul internaţional." (Ernst-Otto Czempiel).
|
Despre
strategia de pace în dreptul internaţional:
Constituirea şi dezvoltarea
dreptului internaţional
Despre strategia de pace şi conceptul de "organizaţie internaţională":
Constituirea şi dezvoltarea
organizaţiilor internaţionale
În imaginea de mai jos apare statuia din faţa clădirii ONU de la New York:
Carta ONU
şi interzicerea actelor de violenţă
"Dreptul internaţional interzice în mod explicit acţiunile de
ameninţare interstatală sau uzul de forţă. Acest principiu a
fost înscris şi la Articolul 2, alin. 4 al Cartei Naţiunilor Unite.
Conform acestui Articol, toate statele membre se obligă
să se abţină, „în relaţiile lor internaţionale,
de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie împotriva
integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui
stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite“.
Carta nu interpretează conceptul de „forţă“ în sens tehnic,
ca „război“. Forţa este văzută ca forţă armată,
adică forţă militară. De aceea, interzicerea uzului de forţă
cuprinde şi alte acte violente precum intervenţiile, represaliile
militare şi incidentele armate de la graniţe. Interzicerea uzului de
forţă nu atinge dreptul individual sau colectiv de auto-apărare,
precum şi măsurile colective, prevăzute de Consiliul de
Securitate."
[din: Auswärtiges Amt
(ed.): ABC der Vereinten Nationen, Berlin 2000, p. 48]
[începutul
paginii]
|
