|
| |
Violenţa este, în continuumul război-pace,
tematizat în nenumărate rânduri în cadrul acestui curs, criteriul
central de diferenţiere. Cursul violent al conflictelor se găseşte
pe partea stângă, cel non-violent, pe partea dreaptă, în "jumătatea
păcii". Dar ce înţelegem de fapt când vorbim despre cursul
violent al conflictelor? Atunci când cursul conflictului ia forma unui război,
lucrurile sunt relativ clare. Mai dificilă este situaţia în acel
segment al continuumului dintre război, ca formă extremă, pe
partea stângă, şi punctul de turnură, de civilizare a
conflictelor, din mijloc.
Violenţa este un fenomen care
nu a fost definit sau delimitat în mod clar nici de către ştiinţă
şi nici în uzul cotidian al limbii. Atunci când mass-media foloseşte
acest termen, este de obicei vorba despre următoarele aspecte ale violenţei:
 |
criminalitate (furturi şi
crime), mai ales în metropole; 90% din autori sunt bărbaţi; |
|
vandalism : distrugere de
bunuri; |
|
scandaluri: isterie şi
violenţe la concerte pop, meciuri de fotbal sau alte evenimente de masă; |
|
violenţă xenofobă:
acte de violenţă comise împotriva unei anumite părţi a
populaţiei; |
|
violenţele dintre bande:
confruntări violente între bande rivale de tineri; |
|
violenţă motivată
politic. |
[după: Günther Gugel, Seminar
Gewaltprävention, Institut für Friedenspädagogik Tübingen, 2003]
Violenţa
devine evidentă atunci când este exprimată ca agresiune fizică
directă - de ex. atunci când un om îl omoară sau îl răneşte
pe altul. În schimb dacă obiceiurile consumatorilor din statele
industrializate, susţinute de un consum enorm de energie, duc la încălzirea
atmosferei, la creşterea nivelului apelor mării care ajung să
inunde insule ale căror locuitori îşi pierd astfel sursa
existenţei, oamenii nu mai vorbesc de violenţă. De aceea,
cercetarea din domeniul păcii şi conflictelor a încercat să
elaboreze un înţeles mai larg pentru termenul 'violenţă':
"La finele anilor 60, Johan Galtung a adus în discuţie diferenţierea
între violenţa personală şi cea structurală, la
aceste două tipuri de violenţă adăugându-se, la începutul
anilor 90, violenţa culturală. În cazul violenţei
personale, victimele şi autorii pot fi identificaţi fără
nici o ezitare. Violenţa structurală produce şi ea victime,
dar nu persoane, ci structuri specifice organizatorice sau sociale, în
acest caz condiţiile de viaţă fiind cele care stau la baza
acesteia. Prin violenţa culturală înţelegem ideologiile,
convingerile, tradiţiile, sistemele de legitimare, care face posibilă
şi justifică, legitimează violenţa directă sau
structurală. Galtung era de părere că nu putem vorbi despre
violenţă decât atunci când oamenii sunt influenţaţi
într-o asemenea măsură încât se realizează - fizic
şi spiritual - mai puţin decât ar putea de fapt."
[din: Günther Gugel, Seminar
Gewaltprävention, Institut für Friedenspädagogik Tübingen, 2003]
Noţiunea lui Galtung de violenţă
structurală este punctul central de referinţă în discuţia
privind violenţa, demarată la nivel mondial de cercetarea în
domeniul păcii şi conflictelor. Această noţiune s-a
bucurat de o largă recunoaştere, deschizând spre cercetare
conceptul de violenţă şi permiţând astfel şi
analizarea rezultatelor violente (subnutriţia din lumea a treia) înregistrate
de structuri anonime. Ea a făcut însă şi obiectul unor
critici înverşunate, pentru că a condus la o utilizare inflaţionistă
a conceptului de violenţă: tot ceea ce credem că nu este în
regulă pe tot cuprinsul acestei lumi poartă mai nou numele de
violenţă structurală. |
|
"Violenţa"
ca definiţie a unei situaţii sociale cuprinzând o serie de
posibilităţi diverse de acţiune trebuie înţeleasă
ca un concept-cheie conţinut de toate discuţiile ce vizează
războiul şi pacea - pentru că prin „război“ înţelegem
uzul de forţă militară organizată între diferite
grupuri sociale, iar prin "pace", absenţa acestuia, ca
definiţie minimală. Violenţa despre care vorbim aici
reprezintă însă doar un segment din mai largul spectru
contextual al conceptului de violenţă: vorbim aici doar
despre violenţa fizică, care vizează rănirea unor
persoane sau distrugerea unor bunuri. Situaţia socială, care
defineşte conceptul de violenţă directă sau fizică
este o situaţia în care există o relaţie clară între
subiect şi obiect. Violenţa este exercitată de un autor
(subiect), violenţa este suferită de o victimă (obiect). (...)
În uzul mai nou (...) al limbii, violenţa este din ce în ce mai
mult înţeleasă (...) ca violenţă fizică.
Acest lucru este valabil însă numai atunci când interpretăm
„violenţa“ ca pe o acţiune care presupune utilizarea
directă de forţă fizică sau psihică, ca pe un
concept care defineşte acţiunile unor persoane
identificabile la modul concret. În schimb, Karl Marx atrăsese
încă de mai demult atenţia, într-o discuţie privind
violenţa, asupra faptului că aceasta poate fi rezultatul
unor contexte sociale, că violenţa penetrează, în formă
manifestă sau latentă, în anumite ordini statale şi
sociale, toate relaţiile politice şi sociale. Violenţa
care nu mai poate fi redusă la acţiunile unor indivizi
concreţi, care reprezintă mai degrabă totalitatea
violenţelor instituţionalizate dintr-o societate, poate fi
identificată cu violenţa structurală: conceptul de
violenţă se schimbă, din această perspectivă,
dintr-un concept de acţiune într-un principiu (social) de
structură.
[din:
Reinhard Meyers: Grundbegriffe, Strukturen und theoretische
Perspektiven der Internationalen Beziehungen, în: Bundeszentrale für
politische Bildung (ed.): Grundwissen Politik, 2. Aufl., Bonn 1993, p. 280-282] |
|
Alte informaţii privind
conceptul de violenţă:
"The
intentional use of physical force or power, threatened or actual,
against oneself, another person, or against a group or community, that
either results in or has a high likelihood of resulting in injury, death,
psychological harm, maldevelopment or deprivation."
[Definiţia violenţei după OMS (Organizaţia Mondială
a Sănătăţii) din: World
report on violence and health, Geneva 2002, p. 5] |
[Autor: Ragnar Müller]
[începutul
paginii]
|
