Articolul enciclopedic de mai jos
enumără cele mai importante puncte din activitatea de cercetare în
domeniul păcii şi conflictelor, schiţând felul în care
s-a constituit şi s-a dezvoltat acest domeniu. Într-un alt text de pe o altă
pagină vom vorbi despre unul dintre deficitele acestui domeniu de
cercetare, şi anume neglijarea căutării unor strategii
pacificatoare.
"I.
Preocuparea ştiinţifică cu războiul şi cu pacea este
probabil la fel de veche ca însăşi ştiinţa. Cu toate
acestea, de abia în anii 50 ai secolului XX cercetarea în domeniul păcii
şi al conflictelor a apărut ca o disciplină ştiinţifică
autonomă, cu scopul de a analiza diversele aspecte ale conflictelor şi
ale războiului precum şi condiţiile necesare păcii.
Încercările de a crea o ştiinţă specială care să
cerceteze domeniul păcii s-au făcut remarcate în multe rânduri de-a
lungul secolului XIX în contextul mişcării burgheze pentru pace. Totuşi,
de abia după Primul Război Mondial, când lumea a devenit conştientă
de crimele şi distrugerile în masă, pe lângă Societatea Naţiunilor
şi Curtea Internaţională de Justiţie, au apărut
institute pentru relaţiile internaţionale în SUA şi Marea
Britanie, care aveau ca scop cercetarea conflictelor şi războaielor
internaţionale, a revoluţiilor şi războaielor civile, precum
şi a condiţiilor de instaurare a unei păci mondiale de durată.
În anii 20 însă, puţini au mai fost aceia care doreau să
incorporeze războiul şi pacea în cadrul relaţiilor internaţionale.
Noua disciplină a devenit rapid un factor de legitimare care servea
politicilor externe naţionale şi intereselor militare şi de
putere a diferitelor state.
Noul cutremur politic şi moral care a afectat sistemul de state, cutremur
provocat de cel de-al Doilea Război Mondial, precum şi crimele puse la
punct de politica stalinistă şi fascistă, dar mai ales
perspectiva unui război atomic ce ar putut să ucidă popoare întregi
a făcut ca cercetarea din domeniul păcii să se impună la sfârşitul
anilor 50 ca o reacţie la ideologia impusă de Războiul Rece. Ea a
apărut mai întâi la universităţile şi institutele
particulare din Canada, SUA şi Norvegia. În paralel cu această
dezvoltare, polemologia (studiul războaielor şi conflictelor), de
care se interesau doar câteva persoane din Franţa şi Olanda, s-a concentrat
pe cercetarea sistematică a războaielor şi conflictelor.
De acum, scopul cercetărilor din domeniul păcii nu mai era
monitorizarea, delimitarea şi restrângerea fenomenului războiului,
ci eliminarea acestuia ca tip de relaţie socială şi interstatală.
Prin acest lucru, cercetarea în domeniul păcii a reluat ideile utopice cu
privire la instaurarea păcii mondiale, idei care constituiseră un
motiv central al mişcării burgheze liberale şi
republicano-democratice de la sfârşitul secolului XVIII şi din prima
jumătate a secolului XIX şi care au fost mai apoi preluate şi răspândite,
într-o nouă formă, de mişcarea muncitorească.
Acest curent care se concentra mai degrabă pe monitorizarea războaielor
şi pe ţinerea sub control a conflictelor a funcţionat mai întâi
în paralel cu cercetarea în domeniul păcii, în cadrul studiului războaielor
şi mai ales pe teritoriul SUA
(Journal
of Conflict Resolution 1957). Cele două domenii de cercetare s-au
unit însă în anii 60 într-o disciplină ce îmbina cercetarea din
domeniul păcii cu cea din domeniul conflictelor.
II. Pe timpul relaxării tensiunilor internaţionale, în 1964, a fost
constituită International
Peace Research Association
din Groningen. Tot în 1964 a fost înfiinţat la Oslo şi
Journal
of Peace Research,
care a contribuit în mod decisiv la răspândirea internaţională
a principiilor studiului păcii. Prin construirea unor organizaţii
regionale latino-americane şi asiatice la sfârşitul anilor 70,
cercetarea din domeniul păcii a depăşit graniţele Americii
de Nord, ale Europei Occidentale şi ale Japoniei, cunoscând astfel o răspândire
mondială, cu asistenţa UNESCO
ca negociator.
Cercetarea din domeniul păcii a cunoscut o creştere spectaculoasă
odată cu înfiinţarea International
Peace Research Institute
din Stockholm. Acest institut a fost înfiinţat în 1966 cu ocazia
aniversării a 150 de ani a Suediei şi avea ca scop crearea unor baze
ştiinţifice pentru diplomaţia suedeză şi internaţională
în domeniul dezarmării la Geneva, pe lângă ONU. Yearbook
of World Armaments and Disarmament,
publicat de SIPRI, conţinea date şi analize privind evoluţia
cheltuielilor din domeniul înarmării şi al sistemelor de armament,
atrăgând atenţia opiniei internaţionale asupra cercetării
în domeniul păcii.
Relaxarea conflictului est-vest, sfârşitul Războiului din Vietnam
şi slăbirea interesului faţă de problemele de dezvoltare ale
lumii a treia au mutat atenţia opiniei publice asupra problematicii
nord-sud. Astfel s-a impus o lărgire a paradigmelor cercetării din
domeniul păcii, dincolo de preocupările anterioare în ceea ce privea
dinamica înarmării, sistemele teroriste, ţinerea sub control a
procesului de înarmare şi monitorizarea procesului de dezarmare.
În contextul dezvoltării, respectiv al reluării unor concepte precum
'conflict asimetric', 'conflict de interese', 'conflict latent vs. conflict
manifest', această extindere a paradigmelor şi-a găsit expresie
mai ales în conceptul de 'violenţă structurală' (Galtung 1969),
concept adoptat cu rapiditate de segmentele liberale, ba chiar şi
socialiste ale opiniei publice occidentale, care au început să atragă
atenţia asupra problemei reformării sistemului social internaţional
şi civil.
Caracterul difuz al conceptului de 'violenţă structurală' a
extins enorm domeniul de cercetare a păcii, ceea ce a însemnat că
acest domeniu a fost suprasolicitat, cunoscând o creştere aproape
nelimitată şi luând proporţiile unei ştiinţe
universale. În anii 70, această expansiune a fost resimţită ca
fiind eliberatoare, mai ales pentru că vechile metode de abordare, aplicate
unor probleme moderne precum dezvoltarea internaţională a societăţii
umane, a sistemului ei de state şi a mediului ei ambiant, nu mai erau deloc
potrivite.
Cercetarea din domeniul păcii şi-a lăsat amprenta mai ales asupra
ştiinţelor politice, a psihologiei (studiul agresiunii), a teologiei,
pedagogiei şi geografiei, influenţând însă şi alte
discipline precum fizica, biologia, informatica, filosofia, istoria, dreptul
şi ştiinţele militare (studii strategice). Ea a afectat însă
mai puţin domeniul sociologic - din pricina limitării tradiţionale
de către acest domeniu a noţiunii de societate în cadru naţional
şi statal.
De la criza relaxării de la finele anilor 70, când conflictul est-vest
şi, implicit, posibilitatea izbucnirii unui război atomic apăruse
din nou în atenţia statelor industrializate, a avut loc o reiterare a
principiilor de cercetare în domeniul păcii, mai precis studierea condiţiilor
necesare pentru preîntâmpinarea de durată a războaielor, a cauzelor
războaielor, a informaţiilor conflictuale şi ale dinamicii
procesului de înarmare, fără a pierde din vedere violenţa
structurală, care, pentru majoritatea oamenilor, are un potenţial de
ameninţare mai crescut decât războaiele convenţionale.
[Egbert Jahn: Friedens- und
Konfliktforschung, în: Dieter Nohlen (ed.): Pipers Wörterbuch zur Politik, München
1989, p. 256-258]
[începutul
paginii]
