|
| |
Cum poate fi
explicat comportamentul agresiv? - În psihologie distingem între două
teorii clasice: teoria impulsului şi teoria frustrării.
O abordare mai generală, care încearcă să explice la rândul ei
agresiunea, este teoria cognitivă, schiţată pe o pagină
separată.
Sigmund Freud, Begründer der Psychoanalyse (1856-1939) |
"Teoria
impulsului susţine următoarele: în organism există o
sursă înnăscută care produce permanent impulsuri agresive.
Aceste impulsuri trebuie să se reflecte într-un mod sau altul - şi
nu neapărat într-o manieră distructivă - asupra
comportamentului nostru (...); pentru că altfel, aceste impulsuri pot
duce la dereglări emoţionale. Cei mai cunoscuţi reprezentanţi
ai acestei teorii sunt Sigmund Freud şi Konrad Lorenz.
Freud vedea însă impulsurile ca ţintind spre auto-distrugere
('impulsul morbid'), acestea neputând fi exteriorizate decât în combinaţie
cu impulsurile sexuale, în vreme ce Lorenz înţelegea prin impulsuri
un impuls războinic, îndreptat împotriva organismelor din aceeaşi
specie. În psihologia modernă, numărul adepţilor teoriei
impulsului este practic inexistent (...).
Teoria frustrării spune că comportamentul agresiv se bazează
pe impulsuri agresive, născute din aşa numite frustrări. Prin
acestea se înţelegea la început doar tulburarea unei activităţi
ţintite; mai târziu, acest termen a fost extins, cuprinzând toate
evenimentele neplăcute, faţă de care oamenii resimt aversiune
(atacuri, hărţuieli, privări etc.). În fiecare dintre
aceste cazuri se naşte nevoia de agresiune, altfel decât în cazul
teoriei impulsului, nu de la sine, ci ca reacţie. În tot cazul,
odată născută, această nevoie trebuie să se
exteriorizeze într-o formă sau alta (...). Faptul că impulsurile
agresive apar de pe urma unor frustrări, că ele acţionează
ca energii care trebuie să găsească un ventil prin care să
fie evacuate, sunt imagini foarte populare în rândul publicului mai larg. |
Teoria frustrării
a fost modificată în nenumărate rânduri, rolul frustrărilor
ca factor de declanşare a agresiunilor fiind relativizat în mod
considerabil. De necontestat însă este astăzi faptul că un
eveniment frustrant poate provoca, pe lângă fapte de agresiune, şi
strădanii constructive, resemnare, deviere, vise cu ochii deschişi,
umor, auto-anesteziere (prin alcool etc.) şi alte tipuri de comportament,
reacţiile agresive apărând doar în anumite condiţii. Astfel, un
eveniment trebuie să fie resimţit de către o persoană ca
fiind 'enervant' (de ex. un comportament 'care nu se cuvine'), numai atunci născându-se
sentimente de furie. Aceste sentimente nu se transformă însă în mod
automat într-un comportament agresiv, ci doar atunci când persoana în cauză
s-a obişnuit cu acest tip de comportament, atunci când nu resimte nici o
inhibiţie, sau atunci când anumite persoane sunt (sau nu) prezente etc.
Frustrările nu duc aşadar în nici un caz întotdeauna la un
comportament agresiv. Dar teoria frustrării poate fi limitată şi
din alt punct de vedere: Dacă apare un comportament agresiv, acesta
nu este întotdeauna o reacţie la o frustrare; el poate avea şi alte
motive. Există, de ex., acţiuni violente manifestate la ordin,
imitarea necugetată a unui grup de persoane sau acte de violenţă
comise în vederea îmbogăţirii (asasinate pe motiv de jaf, şantaj
etc.).
Frustrările, ca o condiţie posibilă şi care s-a făcut
deseori remarcată pentru comportamentul agresiv, rămân în continuare
extrem de importante. Evitarea agresiunilor presupune evitarea apariţiei
sentimentelor de frustrare - la nivel personal, printr-o abordare mai sensibilă
a celorlalţi oameni, iar la nivel social, prin crearea unor condiţii
de viaţă mai juste. Dar pentru că frustrările sunt, într-un
anumit grad, inevitabile, este important şi să le 'manevrăm' într-un
alt mod (...). Se ştie că oamenii diferă între ei după
felul în care ştiu să manevreze frustrările, iar educaţia
poate juca în acest sens un rol decisiv."
[... spre capitolul "Cum învăţăm?"]
[din: Hans-Peter Nolting, Aggression
ist nicht gleich Aggression. Ein Überblick aus psychologischer Sicht; în: Der
Bürger im Staat 43, 2/1993, p. 92-93]
[începutul
paginii]
|
