Teoriile privind agresiunea se află, în cadrul cercetării cauzelor războiului la nivel de individ, în centrul atenţiei. La fel ca şi termenul "violenţă" (vezi capitolul "Violenţă"), dacă privim lucrurile mai de aproape vom vedea că şi cuvântul "agresiune" - care pare a fi cât se poate de clar şi de explicit -, are şi el  ascunzişurile sale. În textul de mai jos vom încerca să vedem ce înseamnă de fapt acest cuvânt:

"Sensul mai restrâns al cuvântului 'agresiune' este de distrugere (...) ţintită, de stânjenire şi de cauzare a durerii (de ex. rănirea, uciderea, ameninţarea, insultarea, deprecierea altor oameni) (...). În uzul cotidian, conceptul de agresiune este folosit deseori cu sens evaluativ. A spune cuiva că se comportă agresiv, este de cele mai multe ori un reproş, şi nu o constatare. Diverse cercetări au arătat că comportamentul altor oameni este apreciat ca fiind 'agresiv' mai degrabă decât propriul comportament, şi că oamenii preferă să nu vorbească despre agresiune atunci când găsesc că comportamentul lor care a cauzat durere a fost legitim (măsuri corecţionale 'legitime' etc.).

Şi în sensul politico-militar se vorbeşte despre 'agresiune' de abia atunci când se învinuieşte o parte a fi atacat prima şi în mod nejustificat, în timp ce răspunsul violent la această acţiune - chiar dacă şi acesta ucide şi distruge - nu este considerat a fi o faptă de agresiune, ci o acţiune defensivă (...). Se ştie că fiecare parte îi va reproşa celeilalte că se face vinovată de o 'agresiune', considerându-se pe sine ca apărător. La fel de părtinitor este considerat în fond şi conceptul de 'violenţă' (...).

Şi violenţa este înţeleasă, la fel ca agresiunea, ca o acţiune de distrugere şi de stânjenire a celuilalt. În acest sens, cele două concepte sunt înrudite. Dar: despre violenţă nu vorbim în general decât în cazul agresiunilor serioase, îndeosebi de natură corporală, nu şi în cel al insultelor sau a privirilor piezişe. Astfel, violenţa devine o sub-formă a agresiunii."

[din: Hans-Peter Nolting, Aggression ist nicht gleich Aggression. Ein Überblick aus psychologischer Sicht; în: Der Bürger im Staat 43, 2/1993, p. 91-92]

Cum poate fi explicat comportamentul agresiv?

Psihologia distinge între trei teorii ce vin să explice acest tip de comportament: Teoria impulsului, teoria frustrării şi teoria cognitivă. Pe o altă pagină vom vorbi despre ce conţin aceste trei teorii şi despre cum pot fi evitate faptele de agresiune [... spre pagina "Teorii"].

Aceste teorii fac referire la agresiunea individuală. Diferită de acest tip de agresiune este participarea unui individ la agresiunea colectivă - un aspect central mai ales pentru cercetarea cauzelor războiului:

Diferenţe între agresiunea individuală şi cea colectivă

"Agresiunea individuală şi participarea la agresiunea colectivă nu sunt comparabile din punct de vedere psihologic, pentru că în cazul agresiunii colective individul se supune unei influenţe situative cu totul diferite: comportamentului stimulativ al altor persoane. Această influenţă permite indivizilor să facă lucruri pe care nu le-ar face niciodată de unii singuri. Diferenţele dintre agresiunea individuală şi cea colectivă sunt prezentate în tabela de mai jos. Nu toate caracteristicile agresiunii colective vor apărea întotdeauna în acelaşi timp. De exemplu, structurile de comandă pot lipsi în cazul unei revolte 'spontane' de pe stradă."

[din: Hans-Peter Nolting, Aggression ist nicht gleich Aggression. Ein Überblick aus psychologischer Sicht; în: Der Bürger im Staat 43, 2/1993, p. 94]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode