În centrul celei de-a doua părţi a rubricii noastre se află elaborarea şi implementarea unui model de analiză al relaţiilor UE-Europa de sud-est, cu al cărui ajutor dorim să vă facem capabili să încadraţi şi judecaţi singuri evenimente şi procese trecute, curente şi viitoare din acest domeniu. În acest sens, vă vom informa mai pe larg şi despre negocierile de aderare dintre UE şi Croaţia, care ne vor servi ca exemplu... online: Oferta noastră online privind Uniunea Europeană Având în vedere schimbările permanente care au loc în Uniune, este cu siguranţă dificil să fim mereu la curent cu ultimele noutăţi. De aceea, am dezvoltat unele materiale online care vin să completeze complexul tematic UE şi care vă permit să fiţi la curent fără eforturi prea mari ...
contact
Relaţiile dintre UE şi sud-estul Europei în contextul celor trei nivele Dar ce-au de-a face aceste trei categorii cu cazul nostru specific? Ei bine, după cum puteţi vedea şi din schema de mai jos, ele ne permit să dobândim o perspectivă mai sistematică asupra situaţiei, dovedindu-ne că relaţiile dintre UE şi sud-estul Europei trebuie să fie analizate în contextul interacţiunii celor trei nivele.
Obiectivele şi punctele esenţiale ale contribuţiei Plecând de la această teză, dorim în cele ce urmează să aprofundăm şi detaliem această schemă de analiză, pentru a vă demonstra, pe baza unor alte exemple, avantajele sale. Prin urmare, după ce veţi fi dobândit mai multe cunoştinţe privind raporturile 'cauză-efect' din cadrul relaţiilor UE-sud-estul Europei, vom apela la cazul negocierilor de aderare dintre Croaţia şi UE, ca exemplu pentru felul în care aceste legături tind să devină tot mai strânse. Pe lângă informaţiile pe care vi le vom furniza privind cadrul şi decursul negocierilor, vom încerca să supunem atenţiei noastre şi interpretarea acestora din perspectiva unei scheme de analiză. Programul va arăta, aşadar, după cum urmează:
Schema de analiză În continuare vom încerca să detaliem schema 1, adică să aflăm care sunt factorii importanţi pentru fiecare nivel, hotărâtori în dezvoltarea relaţiilor dintre UE şi sud-estul Europei - sau, mai concret: procesul de apropiere şi cel de aderare - potenţial -, din diferitele ţări din vestul Balcanilor. Vom face acest lucru pentru fiecare nivel în parte şi vom începe cu nivelul internaţional. Factorii determinanţi la nivel internaţional În ceea ce priveşte nivelul internaţional, sunt doi factori principali care merită să fie studiaţi mai îndeaproape. Pe primul l-am numit "Caracteristici structurale şi procese în sistemul internaţional". Ceea ce, la o primă vedere, ar putea părea deosebit de complicat, devine cu mult mai simplu dacă apelăm la un exemplu. O caracteristică structurală a fost, bunăoară, conflictul est-vest, care a durat decenii întregi, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi finalul anilor 80 - începutul anilor 90, care a creat o aşa numită 'structură bipolară'.
Şi doar odată cu dispariţia acestei structuri, la dizolvarea conflictului dintre est şi vest, au putut avea loc procesele despre care vorbim aici, şi anume, mai întâi, valul uriaş de extindere de la 1 mai 2004, iar acum, deschiderea perspectivei de aderare pentru ţările din sud-estul Europei. Vom vorbi mai târziu despre ce s-a întâmplat de fapt. La "procesele din sistemul internaţional" trebuie să amintim, fireşte, şi de războaiele din Balcani, care au dat impulsuri hotărâtoare activităţilor din cadrul comunităţii internaţionale (Pactul de Stabilitate) şi al UE (Procesul de Stabilizare şi Asociere). Vom ghici imediat despre ce este vorba în cel de-al doilea factor, "Interesele şi activităţile diferiţilor actori", atunci când vom aminti de ONU (de exemplu Activităţile din Kosovo, Înaltul Reprezentant din Bosnia-Herţegovina) sau Curtea Penală internaţională pentru fosta Iugoslavie, ale cărei verdicte au influenţat şi mai influenţează încă, în mod hotărâtor, atitudinea UE, de ex. faţă de Croaţia şi de Serbia! Factorii determinanţi la nivelul UE În schema de mai jos - schema 3 - veţi recunoaşte cei mai importanţi factori determinanţi la nivelul UE.
Aici este vorba de activităţile organelor centrale, care - prin "reguli de joc" predeterminate - duc la politica concretă a Uniunii în relaţiile cu sud-estul Europei, precum şi în domeniul extinderii, în general. Totuşi, imaginea nu este încă completă, ea indicând factorii determinanţi de la nivelul UE, dar nu şi din cadrul Uniunii, pentru că din acesta fac parte, bineînţeles şi cele 25, respectiv, în scurt timp, 27 state membre, care - îndeosebi prin intermediul Consiliului Miniştrilor şi al Consiliului European, determină şi influenţează în mod substanţial politicile practicate. Factori determinanţi în UE Trebuie aşadar să aducem completări informaţiilor din Schema 3, luând în considerare şi statele membre şi factorii importanţi pentru politica UE din ţările membre. Totuşi - ce sunt aceşti factori? Haideţi să privim Schema 4, în care săgeţile albastre vă vor arăta încă o dată, cum se întrepătrunde nivelul UE cu cel al statelor membre - prin miniştrii de resort, care joacă un anumit rol în cadrul Consiliului Miniştrilor şi prin şefii de guverne, care joacă un rol central în cadrul Consiliului European, dar şi prin reprezentanţii Parlamentului European, aleşi în fiecare stat membru în parte.
În ceea ce priveşte statele şi guvernele, o importanţă centrală revine dispoziţiilor constituţionale care reglementează cine dispune de ce competenţe, sau dacă, de exemplu, pentru a obţine acordul pentru o modificare a Tratatului UE sau pentru o extindere trebuie să decidă parlamentul sau populaţia. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cadrul instituţional - relaţia dintre guvern şi parlament în ceea ce priveşte politica UE, rolul partidelor politice etc. În plus, trebuie amintite şi atitudinile adoptate de guverne faţă de UE şi tendinţele de dezvoltare ale acestora, în general, mai ales faţă de procesul de extindere. Să ne gândim, de exemplu, în acest sens, la situaţia din Danemarca sau din Marea Britanie, pe de o parte, şi a Germaniei sau Austriei, de cealaltă. La fel de important este însă şi ceea ce înţelegem aici prin "interese naţionale", mai precis strădaniile depuse de statele membre de a-şi urmări, la nivelul UE - într-un mod cât mai durail şi mai eficient - interesele specifice, strădanii care, prin fiecare val de extindere şi, implicit, prin creşterea numărului de "jucători", reprezintă o provocare evidentă. Această enumerare nu poate şi nici nu îşi propune să fie completă, îşi doreşte însă să vă arate despre ce este vorba. În ceea ce priveşte pe larg domeniul societăţii, rolul cel mai important este jucat, fireşte, de situaţia economică şi de capacităţile economice ale unui stat membru, de gradul în care sunt afectate anumite branşe sau regiuni de o extindere, precum şi de aşteptările şi temerile populaţiei. Pentru fiecare dintre factorii amintiţi aici puteţi găsi o serie întreagă de exemple în cadrul Cursului 5 din manualul online privind Uniunea Europeană de pe serverul educaţional D@dalos. Dar ce înseamnă toate acestea?; cu ce mă ajută? - vă veţi întreba. Haideţi să încercăm să răspundem la aceste întrebări pe baza exemplului oferit de schema de mai jos.
În cazul de mai sus este vorba despre negocierile curente de aderare cu Turcia, care, după cum s-a putut vedea, nu în ultimul rând, şi din votul negativ de la referendul privind Constituţia de anul trecut, au declanşat un val de temeri în rândul populaţiei Franţei. Aceste temeri pot afecta în mod substanţial procesul de negociere, având în vedere faptul că, de la nivelul cetăţenilor, ele sunt preluate de guvern şi aduse la ordinea de zi a Consiliului Miniştrilor. Sau haideţi să ne amintim de rolul jucat de Cipru, o ţară foarte mică, care a ameninţat în nenumărate rânduri pe parcursul ultimelor săptămâni că va face uz de dreptul său de veto în cazul în care se vor deschide noi capitole de negociere cu Turcia. Mica noastră schemă de analiză ne ajută astfel - pentru a reveni la întrebările de mai sus - să recunoaştem şi să înţelegem mai repede şi mai bine anumite situaţii însemnate. Factori determinanţi la nivel naţional În ceea ce priveşte factorii determinanţi mai importanţi de la nivelul statelor naţionale, putem spune că am atins atins deja, încă din Schema 4, multe puncte esenţiale, pentru că elementele cu adevărat însemnate ale statelor membre UE seamănă în fond cu cele din alte ţări, printre care şi din statele sud-est europene, despre care vorbim aici. Să ne gândim doar la efectele de proporţii pe care le dovedeşte cadrul instituţional deosebit de complex din Bosnia-Herţegovina, care incapacitează această ţară să răspundă unor cereri importante venite din partea UE. Să ne mai gândim şi la problemele economice deosebite cu care se confruntă, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate ţările din sud-estul Europei, sau la aşteptările mari legate, în conştiinţa cetăţenilor acestor ţări, de aderarea la UE. Fireşte că, în afara tututor acestor lucruri, există şi anumiţi factori speciali rezultaţi din faptul că toate aceste state se află în plin proces de tranziţie de la economia socialistă planificată la economia de piaţă democratică. Un element care joacă un rol deosebit, în sensul unei potenţiale aderări la UE, îl constituie capacităţile administrative deficitare, care reprezintă o problemă de proporţii în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei UE, a aşa numitului acquis communautaire - una dintre condiţiile principale pentru o viitoare aderare. Aducând completările necesare, imaginea care rezultă este următoarea.
Factorii determinanţi într-o imagine de ansamblu Înainte de a vedea un exemplu concret, haideţi să privim toate elementele în ansamblu. În această schemă (7) vom încerca să amintim - chiar dacă nu pe toţi - factorii relevanţi pentru cazul ales. Aşadar, dacă doriţi să vedeţi aceşti factori în contextul general, vă rog să vă întoarceţi aici.
V-am demonstrat deja în schema 5 cum trebuie "citită" o asemenea schemă de analiză, cu două nivele de referinţă. Relaţiile dintre cele trei nivele au făcut deja obiectul schemei 1, iar acum, cu ajutorul unei scheme mai aprofundate, le putem studia şi înţelege într-un mod cu mult mai diferenţiat. Studiu de caz În cele ce urmează, voi încerca să vă explic, pe baza unui exemplu cât se poate de actual - alegerile din Serbia din decembrie 2006/ianuarie 2007 - felul în care puteţi utiliza şi beneficia de o schemă de analiză. După cum reiese din sondajele efectuate la jumătatea lunii decembrie, dacă alegerile ar avea loc în acest moment, atunci formaţiunea de extremă dreaptă SRS a lui Vojislav Seselj, judecat în prezent la Haga, cca. 34,9 % din voturi, adică 102 din cele 250 de locuri din Parlament(!) (1). Acest fapt se explică prin preferinţele politice exprimate de peste o treime din populaţia Serbiei, fapt la care a contribuit, în mod paradoxal, chiar dacă într-o mică măsură, şi politica comunităţii internaţionale - vezi de exemplu decizia NATO, de a nu invita Serbia şi Muntenegru - spre deosebire de Croaţia - să participe la programul "partnership for peace".
Acest lucru a avut o serie de consecinţe, atât la nivel internaţional, cât şi la cel al UE, al cărei scop era de fapt să evite un asemenea rezultat. Prin urmare, emisarul ONU responsabil cu negocierile din Kosovo, Martti Ahtisaari, a decis să îşi exprime propunerile în ceea ce privea statutul Kosovo-ului până după alegeri, chiar dacă acestea se lăsau încă de multă vreme aşteptate - o încercare evidentă, de a nu înrăutăţi situaţia în rândul populaţiei (2). Aceeaşi intenţie s-a regăsit şi în invitaţia adresată Serbiei (precum şi statului Muntenegru şi Bosniei-Herţegovina) cu ocazia summitului NATO de la Riga de la sfârşitul lunii noiembrie, de a participa la programul "partnership for peace" (3); în plus, UE doreşte să reitereze, în zilele ce vor urma, perspectiva europeană clară pentru toţi cetăţenii Serbiei (4, reacţii UE). Schema noastră ne arată încă o dată că toate acestea reprezintă un proces extrem de complex. Bunăoară, există unele state membre, ale căror guverne resimt presiuni puternice din partea cetăţenilor pe care îi reprezintă, şi care afişează atitudin sceptice, dacă nu chiar de refuzare a unei noi extinderi a UE. Astfel, într-un sondaj Eurobarometer privind extinderea (pagina 69), publicat în iulie, 65%, adică peste două treimi de austrieci s-au declarat împotriva aderării uniunii încă existente la momentul prelevării datelor Serbia-Muntenegru, în timp ce 67% dintre cetăţenii Suediei au votat pentru. Să ne gândim că aceste două poziţii divergente, dar şi restul de 23 trebuie să se confrunte în cadrul Consiliului Miniştrilor! În plus, mai există şi un alt actor, Comisia, al cărei membri nu sunt nici ei tocmai în consens în ceea ce priveşte cursul viitor al extinderii. De exemplu, Preşedintele Comisiei, Barosso s-a declarat de curând în favoarea luării unei pauze în procesul de extindere, până ce problemele instituţionale interne ale UE se vor fi rezolvat, în timp ce Comisarul pentru extindere, Olli Rehn, pare să afişeze o poziţie cu mult mai deschisă faţă de potenţialii candidaţi. Toate acestea se complică şi prin faptul că la formularea poziţiei UE mai sunt implicate şi alte aspecte internaţional, ca de exemplu evaluările date de Curtea Penală Internaţională pentru fosta Iugoslaviede de la Haga. Atât despre felul în care poate fi folosită schema noastră de analiză. Bineînţeles că ea nu reprezintă o "teorie" propriu zisă, acest model ajutându-ne, în primul rând, să recunoaştem mai uşor factorii şi relaţiile cauzale şi, în al doilea rând, să evităm să trecem cu vederea elementele şi factorii mai importanţi. Aşadar, de fiecare dată când vă veţi ocupa cu analiza situaţiilor trecute, actuale sau viitoare în contextul relaţiilor dintre UE şi sud-estul Europei, veţi putea încerca - cu ajutorul schemei 7, să le elucidaţi după modelul propus în schema 8. Negocierile de aderare dintre Croaţia şi UE După ce am reuşit să ne însuşim o perspectivă mai clară asupra unor aspecte importante din cadrul relaţiilor dintre UE şi sud-estul Europei, ne vom îndrepta atenţia, în cele ce urmează, pe baza exemplului dat de negocierile de aderare dintre Croaţia şi UE, asupra felului în care se consolidează aceste relaţii. În afara informaţiilor furnizate privind cadrul şi decursul negocierilor, vom încerca să le supunem analizei noastre cu ajutorul unei noi scheme. Să începem mai întâi cu două întrebări cât se poate de simple: "Ce sunt, de fapt, negocierile de aderare?", ce înţelegem prin negocieri de aderare?; şi: "Care sunt obiectele negocierii?" Ce sunt negocierile de aderare? Prin termenul 'negocieri de aderare' se înţelege procesul în cadrul căruia o ţară - un aşa numit 'candidat la aderare' - se asociază UE, adoptându-i bazele contractuale. La finalul negocierilor are loc încheierea unui tratat internaţional între statele membre UE şi statul candidat, aşa numitul 'tratat de aderare'. Participanţii la procesul de negociere sunt, pe de o parte, ţara candidată şi, de cealaltă, statele membre UE. Pe parcursul negocierilor, poziţiile UE sunt reprezentate de preşedinţie, iar cele ale statului candidat, de către o delegaţie de negociatori. Negocierile au loc în cadrul unei conferinţe bilaterale interstatale, la care participă şi reprezentanţii Comisiei Europene. Întrunirile delegaţiilor de negociere au loc, de regulă, la nivelul miniştrilor de externe şi/sau la nivelul vice-preşedinţilor delegaţiilor. La modul concret, acest lucru înseamnă că la masa negocierilor se aşează, din partea statelor membre ale UE, Reprezentanţii Permanenţi ai UE de la Bruxelles, iar din partea statului candidat, negociatorul-şef. Întrunirile la nivelul miniştrilor de externe au loc o singură dată sub fiecare preşedinţie, adică de două ori pe an, iar întrunirile locţiitorilor, la date stabilite de comun acord. Din punct de vedere schematic, lucrurile stau aproximativ ca în prezentarea de mai jos, realităţile fiind însă, fără îndoială, cu mult mai complexe.
Care sunt obiectele negocierii? În primul rând este vorba despre adoptarea aşa numitului Acquis Communautaire. Din acesta fac parte tratatele de bază (legislaţie primară), legislaţia secundară (regulamente, directive, decizii, recomandări etc.), alte resurse legislative – vezi mai ales nenumăratele hotărâri, de multe ori extrem de importante, ale CEJ, precum şi acordurile internaţionale şi, în fine, alte documente, precum rezoluţii, acţiuni comune în cadrul PESC etc.
Acquis-ul uriaş, care cuprinde peste 80.000 de pagini, este împărţit, în vederea bunului mers al negocierilor, în 35 de capitole. Negocierile nu se concentrează însă direct asupra acestui Acquis - adică dacă sau în ce măsură UE trebuie să îl modifice, ci asupra faptului, dacă statul candidat este în măsură să găsească modalităţi de a-şi armoniza propria legislaţie cu cea a UE. Prin urmare, negocierile de aderare nu sunt nişte negocieri în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă un proces de aliniere a statului candidat la valorile, precum şi la parametri legislativi, economici şi sociali ai UE. Cum decurg negocierile? După această scurtă prezentare, vom încerca să vedem cum decurg, pas cu pas, negocierile. Haideţi să ne concentrăm asupra negocierilor dintre UE şi Croaţia. În acest caz, în urma deciziei politice a Consiliului European, a fost convocată Conferinţa bilaterală interguvernamentală, negocierile au fost demarate oficial la data de 3 octombrie 2005, ocazie cu care UE şi Republica Croată au avut ocazia să îşi exprime poziţiile generale. Screening După această deschidere formală a procesului de negociere a urmat o etapă de evaluare a compatibilităţii dintre legislaţia naţională (croată) şi Acquis, etapă numită “Screening”. Ţelul acestei evaluări este să identifice, pentru fiecare capitol în parte, deosebirile existente. Pe această bază, statul candidat este rugat să declare dacă se consideră a fi în stare să îşi alinierze legislaţia din domeniul (capitolul) aflat în discuţie la cea a UE, sau dacă este necesară introducerea unor perioade de tranziţie. Screening-ul este aşadar aplicat în mod individual, pentru fiecare capitol în parte, iar durata necesară desfăşurării acestuia depind de dimensiunile Acquis-ului în capitolul respectiv, variind între o zi şi mai multe săptămâni. Cu totul, procesul de screening durează, de regulă, în jur de un an. Parcurgerea capitolelor individuale După finalizarea screening-ului urmează luarea unei decizii cu privire la deschiderea negocierilor pentru una anumit capitol; această decizie este condiţionată de identificarea, în urma evaluării făcute, a capacităţii ţării candidate, de a realiza adaptările legislative necesare. Decizia este luată de statele membre în cadrul Consiliului Miniştrilor. Astfel debutează cea mai importantă etapă a procesului de negociere. De-a lungul ei sunt stabilite condiţiile în care statul candidat va prelua şi implementa Acquis-ul în domeniul vizat – inclusiv dacă sunt necesare anumite perioade de tranziţie, lucru care poate fi cerut şi de UE, nu doar de statele candidate - vezi de exemplu problema libertăţii de circulaţie a forţei de muncă. Negocierile sunt conduse pe baza poziţiilor elaborate atât de UE cât şi de Croaţia pentru fiecare capitol. Pe parcursul întregului proces de negociere, atât Parlamentul European, cât şi Comitetul naţional care veghează asupra bunului mers al negocierilor de aderare ale Croaţiei sunt informate în mod regulat. După ce, cele două părţi au căzut de acord asupra unui capitol, acesta este provizoriu închis. Decizia formală în acest sens este luată de Conferinţa interguvernamentală la nivel ministerial. În cazul în care, înaintea încherierii Tratatului de Aderare, se dovedeşte că statul candidat nu şi-a respectat obligaţiile, sau dacă, între timp, Acquis-ul a fost modificat, există posibilitatea ca negocierile să fie reluate pentru capitolele afectate. Etapa finală şi încheierea După ce toate capitolele au fost închise, Consiliul European constată finalizarea procesului de negociere. Rezultatele negocierii sunt mai apoi rezumate într-un proiect al Tratatului de Aderare, redactat de reprezentanţii statelor membre împreună cu instituţiile UE şi cu cele din ţara candidată. După ce se stabileşte consensul între toţi participanţii, acest proiect este prezentat instituţiilor UE, statelor membre şi ţării candidate, urmând ca după reglementările de rigoare să fie pregătită ratificarea documentului respectiv. Însă înaintea ratificării propriu-zise de către partenerii de negociere, Comisia trebuie să îşi prezinte constatările finale, Parlamentul European trebuie, la rândul său, să-şi dea acordul, iar proiectul trebuie adoptat în unanimitate (!) în Consiliul European. În fine, şefii de state şi guverne din statele membre şi şeful guvernului statului candidat semnează, într-o ceremonie festivă, Tratatul de Aderare, care mai apoi este trimis semnatarilor, care urmează să îl valideze ca fiind corespunzător reglementărilor naţionale. Acest lucru înseamnă că Tratatul va trebui să obţină acordul parlamentelor naţionale şi/sau al populaţiei, prin organizarea unui referendum, fapt care se poate transforma – dacă ne amintim de nivelul statelor naţionale din schema noastră de analiză – într-o barieră de netrecut. Cum se stabilesc poziţiile în Croaţia şi UE? În cele ce urmează, vom vedea cum se stabilesc poziţiile celor două părţi pe parcursul negocierilor. Mai întâi, statul candidat îşi prezintă poziţia, pe baza rezultatelor obţinute în urma procesului de screening - mai exact, felul în care estimează că va avea loc alinierea la Acquis şi implementarea acestuia într-un anumit capitol, pe baza capacităţilor sale instituţionale şi administrative preexistente. În Croaţia, instituţiile implicate în acest proces de pregătire a poziţiilor de negociere sunt următoarele:
Poziţiile elaborate în acest cadru instituţional sunt transmise mai apoi de către guvern, prin intermediul Secretariatului Conferinţei Interguvernamentale, către UE. În cazul în care UE se exprimă în acest sens, instituţiile elaborează informaţii adiţionale privind poziţiile de negociere, transmiţându-le pe aceeaşi cale Uniunii. Pe scurt, toate acestea arată ca în schema de mai jos.
În UE, ale cărei organe cele mai importante implicate în acest context vă sunt prezentate în schema 12, procedura pregătirii poziţiilor de negociere se prezintă după cum urmează: mai întâi, Comisia pregăteşte o schiţă în acest sens, pe baza căreia, Consiliul European decide în unanimitate poziţia reprezentată de UE în cadrul negocierilor.
În aceeaşi etapă sunt stabilite şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească statul candidat pentru a închide provizoriu un capitol. Aceste condiţii pot fi, de exemplu, gradul de armonizare al legislaţiei, rezultatele procesului de implementare, crearea anumitor premise administrative sau legislative sau îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Acordul de Stabilitate şi Asociere. Aceste poziţii sunt mai apoi prezentate în cadrul Conferinţei interguvernamentale, iar procesul se desfăşoară ulterior de la încheierea tuturor capitolelor şi a negocierilor, până la ratificarea Tratatului de Aderare, aşa cum v-am arătat la rubrica "Cum decurg negocierile?". Cadrul instituţional în Croaţia În pasul următor ne vom concentra atenţia asupra cadrului instituţional creat în Croaţia în vederea realizării procesului de negociere. Ştiţi deja care sunt actorii implicaţi; acum vom încerca să studiem mai îndeaproape fiecare actor în parte. Echipa de negociatori pentru aderare Aceasta conduce discuţiile şi negocierile cu UE, fiind responsabil de toate capitolele. Echipa răspunde în faţa guvernului, dar şi a Comitetului de coordonare pentru aderare. Printre sarcinile sale se numără realizarea de rapoarte privind mersul negocierilor - de exemplu, după fiecare întrunire a Conferinţei interguvernamentale la nivel ministerial, sau la cererea guvernului. Echipa de negociatori este formată din: preşedintele delegaţiei, ministrul de externe şi integrare europeană, Kolinda Grabar Kitarović; vice-preşedintele delegaţiei şi negociatorul-şef Vladimir Drobnjak; negociatorii adjuncţi Martina Dalić şi Boris Vujčić; şeful reprezentanţei Croaţiei pe lângă UE, Branko Baričević, şi secretara Tamara Obradović Mazal. Grupele de lucru pentru capitolele individuale Cele 35 de grupe de lucru – câte una pentru fiecare capitol – participă la procesul de evaluare a stadiului de armonizare a legislaţiei croate cu cea a UE, precum şi la realizarea proiectelor pentru poziţiile de negociere adoptate de Croaţia în capitolele „lor“. Ele colaborează, în acest sens, cu anumite segmente ale administraţiei sau cu alte foruri implicate, răspunzătoare de domeniul "lor" - iar în cadrul acestora, cu personalul delegat cu coordonarea politicii UE. Din grupele de lucru fac parte 16 (relaţii externe, comisii publice) şi cca. 400 (politică agrară) persoane. Fiecare grup are câte un şef care colaborează strâns cu membrul însărcinat cu capitolul respectiv din echipa de negociatori. Pentru o prezentare mai detaliată a celor 35 de grupe în limba engleză, respectiv croată apăsaţi pe link-urile marcate. Comitetul de coordonare pentru aderare Comitetul de coordonare pentru aderarea Croaţiei la UE este un grup de lucru interministerial al guvernului, care supune dezbaterilor toate aspectele privind negocierile în curs. Printre activităţile sale de bază se numără verificarea proiectelor privind poziţiile de negociere ale echipei de negociatori, înainte ca acestea să fie transmise Comitetului naţional de supraveghere a negocierilor sau guvernului. Acest for este compus din preşedinta echipei de negociere şi, totodată, ministru de externe şi integrare europeană, din vice-premier, din toţi miniştrii din guvern, precum şi din negociatorul-şef, Vladimir Drobnjak.
Comitetul naţional pentru supravegherea negocierilor de aderare Comitetul naţional pentru supravegherea negocierilor de aderare este un for special al parlamentului croat care veghează asupra cursului negocierilor, prezintă opiniile parlamentului privind poziţiile de negociere, problemele aflate pe agenda viitoare şi supraveghează felul în care sunt realizate diversele sarcini de către membrii echipei de negociere. În plus, după necesitate, acesta prezintă opiniile privind armonizarea (planificată) a legislaţiei croate cu legislaţia UE. Prin intermediul preşedintelui său, Comitetul consultă şi face, în mod regulat, schimb de informaţii cu preşedintele ţării, şeful guvernului, al parlamentului, cu ministrul de externe şi integrare europeană, precum şi cu negociatorul-şef pe tema felului în care se desfăşoară negocierile, şi a căilor în care pot facilita închiderea anumitor capitole. Comitetul este compus din membri ai parlamentului croat, reprezentanţi ai cancelariei preşedintelui, comunităţii academice, precum şi ai organizaţiilor angajatorilor şi sindicatelor. Despre ce este vorba, mai pe larg, puteţi să aflaţi - din nou - pe pagina de internet excelentă, extrem de informativă a ministerului croat de externe şi integrare europeană, disponibilă în limbile engleză şi croată. De o importanţă decisivă pentru contextul studiat de noi este faptul că acest Comitet reprezintă o încercare de a atrage – chiar dacă într-o măsură destul de modestă – societatea civilă în procesul de negociere. Să ne reamintim, în acest sens, de schema noastră de analiză, în care, la nivelul statului naţional, societatea joacă un rol important. Stadiul negocierilor Astfel am ajuns la cea de-a cincea parte a capitolului privind negocierile de aderare UE-Croaţia, stadiul negocierilor. Nu este nevoie să amintim de etapele anterioare ale acestora, acestea fiind documentate minuţios, de la 3 octombrie 2005 şi până astăzi, pe pagina de internet a ministerului croat de externe şi integrare europeană, disponibil în limbile engleză şi croată. Având în vedere această ofertă extrem de bogată, nu are nici un rost să reproducem încă o dată toate etapele procesului de negociere. Mai mult, la aceeaşi adresă de internet veţi putea găsi un document PDF - permanent actualizat - (Progress in EU-Croatia negotiations at a glance), care vă pune la dispoziţie, în formă tabelară, o prezentare detaliată a negocierilor curente, cuprinzând toate cele 35 de capitole afectate (la data redactării manuscrisului: 11.10.2006). Ajungeţi la acest document, accesând, în chenarul aflat în dreapta, pe pagina principală, sub titlul "Overview of Progress in Negotiations", link-ul "Current state of play". La fel veţi proceda şi în cazul accesării paginii principale în limba croată. Astfel putem ajunge la ultima parte a preocupării noastre cu relaţiile dintre UE şi sud-estul Europei, precum şi a negocierilor de aderare dintre UE şi Croaţia, în care vom analiza acest proces încă o dată prin intermediul schemei noastre. Analiza procesului de negociere şi a relaţiilor dintre UE şi sud-estul Europei Întrebări Pentru început, vă voi ruga să uitaţi de schema noastră de analiză şi să încercaţi să vă închipuiţi singuri cum ar trebui să arate negocierile de aderare dintre UE şi Croaţia. Ele ar apărea probabil ca în schema de mai jos, din pricina rezumării la doar câteva instituţii şi actori aflaţi în prim-plan împiedicându-ne să răspundem la întrebările esenţiale, care se impun în contextul relaţiilor UE - sud-estul Europei, şi, implicit, în cel al negocierilor de aderare dintre Croaţia şi UE, despre care tocmai am vorbit.
Dar care sunt aceste întrebări? Vă voi da un exemplu: de ce tocmai relaţiile dintre UE şi Croaţia au avansat într-atât de mult, având în vedere că negocierile de aderare cu această ţară au fost demarate încă de peste un an, în timp ce între Bosnia-Herţegovina şi UE nu există încă nici măcar un Acord de Stabilitate, iar cu Serbia nu s-a negociat până la această oră - decembrie 2006 - nimic în acest sens. Factorii determinanţi de la nivelul statului naţional: Croaţia Haideţi să privim din nou schema 15, începând de la nivelul statului naţional şi folosind, în acest sens, exemplul Croaţiei.
Un prim motiv se ascunde în spatele factorilor cadrul instituţional şi dispoziţii constituţionale [1]. În acest sens, Croaţia a reuşit - altfel decât Serbia sau Bosnia-Herţegovina -, să îşi definească relativ devreme (obţinând încă din 1991 recunoaşterea internaţională) şi în mod clar caracterul de stat naţional, iar prin adoptarea unei noi Constituţii în anul 2000, şi-a consolidat încă o dată poziţia sa în europa. Acest fapt a constituit un argument favorabil din perspectiva UE, pentru că un astfel de stat se dovedea capabil să implementeze reformele şi să îşi onoreze obligaţiile pe care le presupuneau actele de pregătire a aderării la Uniune, lucru care, de exemplu, în Bosnia-Herţegovina, nu s-a întâmplat nici pe departe. Un alt motiv important în ceea ce priveşte relaţiile avansate ale Croaţiei cu UE îl constituie atitudinile faţă de UE [2] ale populaţiei ţării. Încă de la sfârşitul anilor 90 s-a făcut remarcată dezideratul clar al marii majorităţi al populaţiei croate de a trăi într-o democraţie funcţională, precum şi faptul că, în acest context, aderarea la UE se dovedea să reprezinte un interes naţional vital; o dorinţă care s-a regăsit, printre altele, într-o declaraţie adoptată în unanimitate, în anul 2002, de către parlamentul croat (Chaillot Paper no. 70, October 2004, 27). Prin urmare, nu ne surprinde deloc faptul că aceste atitudini s-au regăsit şi în sistemul de partide (cadrul instituţional, [1]). Astfel, eşecul repurtat în alegerile din 2000 de HDZ-ul lui Franjo Tudman, a contribuit la reformarea acestuia, dobândind, sub conducerea lui Ivo Sanader un nou profil, care se sprijinea într-o mai mare măsură pe cel al altor partide conservatoare europene. Ce deosebire uriaşă faţă de partidele naţionaliste din Bosnia-Herţegovina şi Serbia! Iar când, mai apoi, Ivo Sanader a devenit, în ianuarie 2004, prim-ministru, el a asigurat comunitatea internaţională de faptul că va continua demersurile pro-europene ale guvernului precedent, nu în ultimul rând printr-o cooperare mai strânsă cu Tribunalul de la Haga. Atât despre factorii cei mai importanţi de la nivelul naţional din Croaţia - prezentarea de mai sus nu poate fi, din raţiuni de spaţiu, completă -, care totuşi nu pot explica, de unii singuri, dinamica deosebită, atât de des amintită, din cadrul relaţiilor dintre UE şi Croaţia. De aceea, în cele ce urmează vom completa imaginea cu elemente prezente la nivelul UE şi internaţional. Factorii determinanţi din UE Bineînţeles că factorii determinanţi din UE - iar, prin aceasta, facem referire la nivelul UE şi al statelor membre - sunt extrem de diferiţi. Noi ne vom concentra, cu scopul de a vă da un exemplu, asupra unui singur punct, care demonstrează cât se poate de concludent efectele interacţiunii, în interiorul Uniunii, dintre aceste două nivele cu modul de decizie unanim pe problemele extinderii. Un caz concret în acest sens ar fi cel de la începutul lunii octombrie 2005, atunci când s-a decis demararea negocierilor cu Turcia. Toate guvernele fuseseră, de principiu, de acord cu acest demers, totuşi Austria se opunea acum, în şedinţa decisivă a miniştrilor de externe UE, să-şi dea avizul pentru deschiderea formală a discuţiilor cu această ţară. Motivul: majoritatea populaţiei austriece se opunea ideii ca Turcia să devină membru deplin al Uniunii. Pe de altă parte, Austria se pronunţase, datorită legăturilor istorice strânse cu Croaţia, în favoarea dobândirii calităţii de membru UE al Croaţiei, negocierile cu acest stat fiind, în acea perioadă, întrerupte, din princina cooperării deficitare ale acestuia cu Curtea Penală Internaţională în cazul lui Ante Gotovina. Mai multe informaţii privind acest caz, precum şi poziţiile adoptate de diferite state membre ale UE, dar şi atitudinea guvernului croat puteţi găsi aici. Din pricina necesităţii atingerii unanimităţii, Austria a reuşit astfel să provoace aproape forţat, printr-un fel de soluţie-pachet, începerea concomitentă a negocierilor cu Turcia şi cu Croaţia (vezi, în acest sens, şi schema de mai jos [3]) - lucru care ne dovedeşte, în plus, cât de important este pentru un stat candidat să găsească printre statele membre UE unul sau mai mulţi susţinători, ceea ce, în ceea ce priveşte Bosnia-Herţegovina sau Serbia nu este cazul (sau nu în măsura în care a fost valabil în cazul Croaţiei). Nu ne mai rămâne decât să amintim faptul că UE a reacţionat, prin politica sa, întotdeauna foarte rapid şi direct faţă de schimbările pozitive care au avut loc în Croaţia (2001: semnarea unui Acord de Stabilitate şi Asociere; iunie 2004: acordarea statutului de ţară candidată etc.) şi că, astfel, ca un fel de răspuns, Croaţia a accelerat şi mai mult procesele de aliniere la UE [4]. Factorii determinanţi de la nivel internaţional În încheiere trebuie spus că acelaşi lucru este valabil şi pentru actorii de la nivel internaţional. Să ne gândim doar la faptul că NATO a invitat Croaţia încă din mai 2000, la doar câteva luni de la moartea lui Tudjman, să participe la "Partnership for Peace" [5]. Aceeaşi invitaţie a fost adresată Bosniei-Herţegovina şi Serbiei doar în urmă cu câteva zile, adică la sfârşitul anului 2006! Tocmai această stare de fapt - iar aici transpare o situaţie similară, o interacţiune a factorilor din nivele diferite cu efecte negative, de data aceasta - a contribuit esenţial la consolidarea vechilor structuri de putere din Serbia.
Recapitulare Astfel am ajuns la finalul celor două Newslettere, al căror obiectiv a fost să vă familiarizeze - ca o completare la manualul nostru online pe tema Uniunii Europene - cu un subiect care, din motive obiective, vă interesează în mod deosebit, şi anume: relaţiile dintre UE şi sud-estul Europei. Am încercat, în primul rând, să vă oferim o imagine cât mai clară a factorilor determinanţi ai acestor relaţii, fapt care vă va capacita să puteţi încadra şi judeca şi de unii singuri evenimentele trecute, actuale şi viitoare. Sperăm că schema de analiză care ne-a însoţit pe parcursul Newsletter-ului de faţă, vă va fi de mare folos în acest sens.
[înapoi la
Cuprins]
Una dintre cele mai importante trăsături ale UE este faptul că aceasta se află într-o transformare permanentă şi extrem de rapidă. De aceea, ne-am gândit cum v-am putea ţine la curent cu cele mai noi tendinţe din dezvoltarea Uniunii. Prin urmare, am realizat noi materiale online, care ne permit să vă informăm despre aceste tendinţe din cadrul UE, imediat ce ele se produc, să vă atragem atenţia asupra unor resurse şi izvoare interesante, ajutându-vă astfel să vă îmbogăţiţi şi să vă aprofundaţi permanent cunoştinţele. Singurul dezavantaj este faptul că, din motive de finanţare, nu putem oferi acest serviciu decât utilizatorilor noştri vorbitori de limba germană şi, parţial, vorbitorilor de limba engleză. În primul rând, weblogul despre UE, un site permanent actualizat, cu care ne-am propus - având în vedere experienţa acumulată de-a lungul seminarelor pentru elevi, jurnalişti şi multiplicatori - să ne aducem propria contribuţie, pentru a încuraja acumularea de cunoştinţe cu privire la UE. Pe acest weblog veţi găsi dezbateri cu privire la evenimente curente, note bibliografice ş.a.m.d. Aşa numitele 'labels' din partea dreaptă a paginii vă vor ajuta să găsiţi imediat informaţiile care vă interesează cel mai mult. Listă comentată de link-uri despre UE Lista de link-uri, pe care o completăm permanent, cuprinde la ora actuală 250 de surse - preponderent în limba engleză. Vă voi explica în cele ce urmează cum să utilizaţi această culegere de surse, construită pe baza elementelor culese pe parcursul a mai multor ani. De o importanţă crucială în acest context sunt aşa numitele 'tags', pe care le puteţi găsi în partea dreaptă a ferestrei, precum şi sub fiecare sursă înregistrată. Domeniul din dreptul paginii - Wolfgangschumann's Tags - apare, la o primă vedere, destul de neclar. De aceea, daţi click dedesubt, la "Sort by" pe "alpha" şi la "View as" pe "list". Pagina va fi afişată după cum urmează.
Dacă veţi dori acum să vă informaţi despre noile tendinţe de dezvoltare din domeniul procesului de extindere, nu trebuie decât să apăsaţi în dreapta pe tag-ul "enlargementnews" (1), iar în partea din stânga a ferestrei vor apărea mai întâi cele 45 de surse. Dacă veţi dori însă să aflaţi mai întâi despre ce este vorba, daţi click pe "Expand" (2) şi se va deschide un sub-domeniu cu o scurtă prezentare şi, în cele mai multe dintre cazuri, cu propriile mele comentarii. Un alt avantaj al acestei colecţii de 'bookmarks' constă în faptul că ele sunt salvate local, în contul meu. Chiar şi materialele provenind de la agenţiile de presă, care nu mai apar pe internet sau nu pot fi vizualizate decât contra cost, pot fi accesate de dvs. printr-un simplu click pe comanda "cached" din dreptul fiecărui articol.
Veţi proceda, foarte simplu, după cum v-am prezentat în schema 18, introducând în câmpul de căutare tag-urile "constitution" şi "enlargement" - soft-ul vă ajută chiar, atunci când scrieţi aceste cuvinte, oferindu-vă mai multe variante de tag-uri existente. Apoi apăsaţi pe "Search Tag" şi alegeţi în partea inferioară a ferestrei materialele care conţin ambele cuvinte cheie. În fine, funcţia "Advanced Search" vă oferă posibilitatea să efectuaţi căutări mai complexe. Pentru început, adică dacă doriţi să aflaţi ce materiale există pe internet cu privire la UE, vă sugerez să folosiţi tag-ul "portals". Această categorie însumează mai multe site-uri web, care cuprind, la rândul lor, o ofertă generoasă de resurse UE - de unde şi numele de "portal". Pagină web cu o listă de cursuri pe tema UE ţinute la Universitatea din Tübingen În fine, vă sfătuiesc să mai accesaţi şi pagina de internet cu lista mea de cursuri pe tema UE ţinute la Universitatea din Tübingen - vezi, de exemplu seminarul "Integrare UE" ţinut în semestrul de iarnă 2006/07, care oferă o introducere detaliată în acest subiect. Printre materialele pe care vi le-am pus aici la dispoziţie se numără suporturi de curs, prezentări şi hand-out-uri pentru subiectele tratate la fiecare oră de seminar, care vă pot inspira în propriile dvs. activităţi. Vă doresc aşadar mult spor la navigarea pe internet, la căutarea şi mai ales găsirea informaţiilor care vă interesează şi doresc doar să mai adaug, la final, că în cazul în care veţi mai avea întrebări, ni le puteţi adresa pe E-Mail.
[înapoi la
Cuprins] |
